Data publicării:

România trebuie să închidă termocentralele, în timp ce Germania renunță la eoliene pentru cărbune. Vâlcu: Nu a observat asta presa internațională / Bulai: Sunt căței mari și căței mici

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Marcin Jozwiak)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Marcin Jozwiak)

Alfred Bulai și Val Vâlcu au discutat despre știrea care demonstrează cum funcționează lucrurile în Uniunea Europeană, la „Nod în papură”.

"Mă mir că presa internațională nu a observat următorul aspect, să-i spunem paradox. Ori nu l-a pus în ecuație. În Germania, au evacuat o centrală eoliană ca să intre excavatoarele să extragă cărbune. Mi se pare corect. În vreme de criză, pui pe foc mobila, scaunul, scrinul de lemn al bunicii decât să mori de frig.

Dar paradoxal este că doamna Ursula von der Leyen se ține tare și zice ca România să închidă centralele electrice așa cum, aiurea, ne-am angajat. Deci ai în România centrale electrice care nu aveau nevoie să distrugă nicio eoliană, doar trebuia să le dai cărbuni. Le ții în conservare, le închizi pe Mintia și celelalte programate pentru închidere.

Totuși, în același sistem energetic al Uniunii Europene, în alt loc demolezi o centrală eoliană ca să scoți cărbune. Undeva lucrurile nu se leagă. Repet, nu mă mir de doamna Ursula. Birocrații de la Bruxelles asta fac, le încurcă mereu. Mă mir că nu a observat asta presa internațională și nu urlă sirenele”, a transmis Val Vâlcu în emisiunea de la DC News.

Vezi și: În plină criză a energiei, România își oprește termocentralele pe cărbune. Zamfir critică ”soluția” Bruxelles-ului: Se autoaprinde! Angajamentul lui Popescu de la Energie, dezastruos

Fiecare trage pentru el în Uniunea Europeană, spune Bulai

 

'A observat asta presa, dar presa lor despre ei... nu neapărat despre România. Așa este, sunt căței mari și căței mici. Vezi tu, zilele trecute a fost o întâlnire la vârf între cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron, în care au tras un semnal de alarmă despre Statele Unite, tocmai pentru că SUA, fiind într-un război economic cu UE de multă vreme, au oferit subvenții și tot felul de scutiri de taxe ca să mute companiile din Europa în America.

Cu alte cuvinte, e o lovitură sub centură dată Uniunii Europene. E vorba de competiție, că ei nu mai au niște norme pentru că le-au abandonat, adică e un război economic. De fapt, noi nu înțelegem, că și în UE există interese clare, certe. Sunt interese în Europa,. Doar incapacitatea mentală a unora îi face să creadă că e o bucurie generală, că toată lumea se pupă în UE. Nu, fiecare țară are grijă, în primul rând, de proprii cetățeni, iar UE este gândită de fiecare dintre statele membre ca o oportunitate de creștere economică pentru ei. Așa ar trebui să gândim și noi, dar pentru asta trebuie să știi să negociezi în UE”, a explicat sociologul Alfred Bulai.

Youtube video image

Alfred Bulai: Laura Codruța Kovesi, bună pentru Uniunea Europeană

„Laura Codruța Kovesi este un personaj interesant. A învățat multe în România. A învățat politică în România, ceea ce o face bună pentru Uniunea Europeană. Știe să joace bine. A învățat foarte multe apropo de gestiunea imaginii. Știe ce să zică și ce să nu zică. Este foarte calculată”, a zis sociologul Afred Bulai.

Nu vom vedea arestările cu care eram obișnuiți în România, de pe vremea când era șefă la DNA

„Dar Kovesi nu va face nimic în Uniunea Europeană, adică nu va face arestări, dar își face imagine și se poziționează”, a mai spus sociologul, moment în care Val Vâlcu a intervenit: „Nu o arestează pe Ursula von der Leyen?!”

„Nu. Nu o va aresta. Ursula von der Leyen o să-și termine mandatul. Era ceva să o vezi pe Ursula von der Leyen cu cătușe...”, a zis sociologul Alfred Bulai. Citește restul aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel