Data publicării:

România - fără miniștri la Externe și Apărare

Autor: bchirieac, Bogdan Chirieac | Categorie: Stiri
WhatsApp
bogdan-chirieac
bogdan-chirieac

Despre isprăvile ministrului de Externe, Titus Corlățean, am vorbit și am scris de am obosit. Pur și simplu, funcția aceasta este o pălărie mult prea mare pentru domnia sa. Ultima ispravă binecunoscută este aceea cu amenințarea Canadei că, dacă nu va ridica vizele pentru români, Bucureștiul nu va ratifica Tratatul comercial dintre Ottawa și Bruxelles. Zicerea, total hazardată, a fost dezavuată oficial de secretarul de stat al MAE, George Chiamba, un ambasador excepțional al României.

De curând, am văzut însă că România nu are nici ministru al Apărării. Dl Mircea Dușa, fost primar la Toplița, un politician cumințel, nevorbitor de limbi străine – nepermis pentru un ministrul Apărării al unei țări aflate în NATO - și necunoscător de geostrategii, a fost adus de soartă în puncte cheie și la momente cu adevărat istorice. Astfel, cu câteva zile înainte de vizita premierului Ponta la Washington, dl Dușa a fost primit la Pentagon de secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, unde a semnat acorduri importante, inclusiv pentru repatrierea a 52.000 de militari americani, aflați în Afganistan, via-România. De la Toplița la Washington distanța este oricum mare, dar pentru dl Dușa a fost uriașă. A fost unul dintre puținele momente în care România, dacă ar fi avut ministru al Apărării, ar fi putut aduce imense servicii națiunii sale.

Americanii sunt sensibili la securitate, mai ales după 11 septembrie 2001. Pe securitate ar fi trebuit să pună accentul dl Dușa, asta neînsemnând doar ascultarea telefoanelor adversarilor politici. De exemplu, dl Dușa putea să solicite americanilor transferul unei escadrile de 12 avioane F-16 din Germania la Câmpia Turzii, în Transilvania. Deasupra României ar fi zburat americani, care ar fi instruit și piloții români ce urmează să-și primească propriile avioane F-16 la sfârșitul lui 2016. Propunerea ar fi însemnat nu doar transfer de securitate, ci și de tehnologie - de la piloți și până la constructorii care ar fi trebuit să refacă pistele.

O altă propunere ar fi putut fi legată de prezența navelor americane în Marea Neagră. Conform Tratatului de la Montreux, americanii pot rămâne cu nave militare în Marea Neagră maximum 21 de zile. România ar fi putut oferi pavilionul său fie pentru cele două fregate, care ar fi putut fi înarmate și operate în cooperare cu americanii, fie pentru nave noi dotate cu radare super-performante, care să suplinească decizia premierului turc Erdogan de a renunța la armamentul american și de a achiziționa armament chinezesc.

Desigur, o simplă consultare cu experții i-ar fi putut aduce d-lui Dușa și alte idei de propuneri pentru partea americană.

Aranjamentele politice de tip obediență absolută în asemenea posturi provoacă României pierderi pe termen foarte lung. Premierul Ponta știe că politica externă a fost în mâna d-lui Băsescu, că dl Corlățean nu face față și atunci a început singur să-și deseneze rețeaua, contactele și să-și planifice vizitele din China și până în SUA. Și în domeniul Apărării este nevoie ca dl Dușa, dacă mai rămâne în post, să fie cumva suplinit.

Faptul este însă anormal. În asemenea funcții nu se poate face ucenicie la locul de muncă. Ar fi mult mai practic, dacă premierul Ponta ar face o remaniere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel