În data de 29 martie, se împlinesc 20 de ani de la intrarea României în NATO. Vă mai amintiţi cum a fost acea zi istorică? 

Adrian Năstase: Au trecut 20 de ani de atunci, o perioadă lungă. O zi istorică - 29 martie. Amintirile mele sunt legate mai ales de momentul în care, la Casa Albă, practic am semnat documentul de aderare, prin care România a devenit parte la convenţia care reprezintă, până la urmă, fundamentul organizaţiei. Păstrez şi acum stiloul cu care am semnat acel document istoric.

Apoi, momentul special din aceeaşi zi, pe peluză, în faţa Casei Albe, acolo unde practic s-a marcat public un moment care, pentru România, din punctul meu de vedere, a însemnat în realitate încheierea Războiului Rece. Din acel moment, România intra sub o umbrelă de securitate nouă şi înceta să mai fie o zonă gri, o zonă de interferenţă între Est şi Vest, ceea ce sigur că permitea o nouă abordare în materie de investiții străine, de garantare a capitalurilor.

Dar lucrurile trebuie privite în dinamica a aproximativ 15 ani, felul în care, după 1990, România a reuşit să stabilească o relaţie nouă cu SUA, într-un context conflictual - atunci când Irakul a atacat Kuweitul şi l-a ocupat. România, în 1990, era membru nepermanent al Consiliului de Securitate, iar din august 1990 avea chiar preşedinţia Consiliului de Securitate - repet, ca membru nepermanent.

Era o perioadă foarte complicată care, după aceea, ne-a permis stabilirea unor relaţii de parteneriat cu SUA şi, de asemenea, cu NATO. Trebuie să menţionez relaţiile extraordinare pe care le-am avut cu Manfred Werner - vorbesc de mine, de Guvern, de preşedinte. Încetul cu încetul, prin parteneriatul pentru pace, prin felul în care am reacţionat în 2001 sau în 2003, când a avut loc al doilea conflict din Golf.... Toate aceste lucruri, împreună cu acel episod special din punct de vedere politic - anul 1995, Masa Rotundă de la Snagov - care a evidenţiat consensul politic naţional în legătură cu intrarea României în NATO...

Ce a însemnat pentru dumneavoastră personal această reuşită?

Adrian Năstase: Pentru mine a fost satisfacţia unuia dintre cele două obiective majore propuse în timpul guvernării 2000-2004 şi aveam deja o opţiune clar exprimată în 2002, la Praga, atunci când am fost invitaţi să devenim membri NATO şi, în 2004, a fost o confirmare. La momentul respectiv, practic a avut loc un moment special în Guvern - când am băut cu toţi colegii, am împărţit o sticlă de whisky pe care ne-o făcuse cadou Lordul Robertson, secretarul general al NATO, într-un moment anterior.

Cum vedeți România, la 20 de ani de la aderarea la NATO, și care credeți că ar fi fost soarta țării dacă acest lucru nu se întâmpla?

Adrian Năstase: România este, în mod evident, sub această umbrelă de securitate, din punct de vedere militar, al securităţii naţionale. Lucrul acesta este important, dar este important şi pentru garantarea unor investiţii străine - ceea ce s-a văzut foarte clar după 2004, când afluxul de investiţii străine a fost masiv în România. Mai ales în contextul unui nou război rece, cu elemente chiar mai fierbinţi în apropierea noastră, ne dăm seama cât de importantă a fost intrarea în NATO.

Sigur, însă, că, până la urmă, securitatea unei țări este asigurată nu doar de armată şi de participarea la NATO, dar şi de un anumit tip de diplomaţie şi sper ca noi să înţelegem că instrumentul diplomatic este la fel de important ca cel militar în apărarea intereselor naţionale.

Dacă nu am fi aderat la NATO, am fi fost şi acum sub influenţa Federaţiei Ruse?

Adrian Năstase: Nu ştiu, e greu de spus, pentru că practic vorbim despre felul în care Uniunea Sovietică s-a dezmembrat, felul în care Rusia s-a retras oarecum, s-a micşorat, dar practic este evident că acest conflict cu Ucraina a refăcut cumva abordarea mesianică pe care Imperiul ţarist a avut-o un timp şi sigur că ameninţările devin tot mai pregnante în momentul de faţă, inclusiv în ceea ce priveşte România. De aceea, cred că va trebui să ne uităm cu mai multă atenţie la această dimensiune militară, strategică şi, de asemenea, din punct de vedere politic. Va trebui să întărim forța noastră militară, forţa diplomatică şi liniile strategice ale politicii externe.

Spuneaţi că, la un moment dat, s-a organizat o licitaţie umanitară şi aţi oferit stiloul pe care l-ați folosit pentru a semna documentul de aderare spre a fi vândut şi folosit, însă nu s-a oferit nimeni să îl ia. Ce s-a mai întâmplat de atunci cu el?

Adrian Năstase: De atunci, îl păstrez și nu mai am de gând să-l pun la nicio licitaţie. Vreau să îl păstrez ca semn al unei victorii importante, în plan naţional, şi, sigur, cu semnificație specială şi pentru activitatea mea de prim-ministru din acei ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News