România, creştere economică. FMI își îmbunătățește estimările
Fondul Monetar Internaţional și-a îmbunătățit estimările pentru creșterea economiei României, de la 3,1% la 4% pentru acest an, dar a crescut prognoza de inflație de la 3,3% la 4,2%.
Instituția a publicat raportul elaborat de board după consultările din iunie cu oficialii români. Raportul apreciază că activitatea economică va continua să fie stimulată de consum, iar inflaţia va rămâne ridicată, instutția recomandând autorităţilor un proces de consolidare fiscală durabilă, susţinut de măsuri menite să reducă deficitul bugetar şi cel comercial.
Noua lege a pensiilor ar putea afecta sustenabilitatea fiscală, instituția recomandând o revizuire a acesteia, insistânsd și în privința riscurilor generate de şocurile politice, transmite Mediafax.
Riscuri în perioada electorală
Având în vedere perioada electorală, există riscul unor noi stimulente fiscale sau al revenirii asupra unor politici structurale care ar reduce şi mai mult competitivitatea României. În prezent, noua lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ pe termen mediu la adresa stabilităţii fiscale. Pe plan extern, principalul risc îl reprezintă o încetinire peste aşteptări a pieţei externe, care ar deteriora şi mai mult un deficit de cont curent deja mare şi ar agrava presiunile de finanţare, arată raportul.
În acest context instituția recomandă redirecționarea cheltuielilor fiscale dinspre salarii şi pensii spre investiţii, creșterea a investiţiilor publice, precum și o absorbţie mai eficientă a fondurilor UE.
O misiune a FMI s-a aflat în România în perioada 27 mai - 7 iunie, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei româneşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News