România contribuie la refacerea populației de râs din Europa
În cadrul proiectului european LIFE Lynx, p atru râşi din fondurile cinegetice administrate de Romsilva vor fi 'exportaţi' în Slovenia, Croaţia şi Italia.
Patru râşi din fondurile cinegetice administrate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva vor fi 'exportaţi' în Slovenia, Croaţia şi Italia, pentru refacerea populaţiei de râs din zona munţilor Dinari şi sud-estul munţilor Alpi, în cadrul proiectului european LIFE Lynx, coordonat de Serviciul Forestier Sloven şi susţinut de către Ministerul Mediului din România.
'Romsilva a fost aleasă dintre mulţi alţi potenţiali de fonduri cinegetice din România să captureze patru râşi pentru a popula zona munţilor Dinari şi sud-estul munţilor Alpi. Serviciul Forestie Sloven şi câteva universităţi din zona lor au constatat că specia râs este periclitată în sensul de dispariţie, prin reducerea populaţiei şi îmbătrânirea ei. Au ales România apreciind că avem populaţii valoroase şi frumoase de râs şi ne-am bucurat că au apelat la Romsilva, pentru că este o dovada a calităţii şi diversităţii pădurilor din România, inclusiv a faunei şi florei. Noi îi vom spijini în tot ceea ce înseamnă acest demers', a declarat directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.
Capturare în condiții speciale
Potrivit datelor Romsilva, România are o populaţie sănătoasă de râs, în creştere în ultimele decenii, estimată la peste 1.600 de exemplare. Directorul general al RNP a precizat că atât capturarea râşilor cât şi transportul acestora se vor face respectând toate regulile cerute pentru animalele sălbatice.
'Deşi teoretic ar trebui să fie perechi cei patru râşi, este totuşi o captură, vom vedea ce vom prinde. Este un demers greu, capturarea lor nu este uşoară, se face în nişte cuşti protejate şi în condiţii speciale. Îi vom transporta sub supraveghere medicală şi vom respecta toate regulile cerute pentru animalele sălbatice. Slovenii îi vor lua îi vor duce în zona munţilor Dinari şi vor vedea cum se adaptează, dar repet, este o onoare pentru noi că putem contribui la înnobilarea fondului vânătoresc din alte zone', a spus Mihăilescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News