Urmărește emisiunea live
România – Armenia, rezultat final: 1-0. Naţionala mai face un pas spre barajul CM 2022
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Prima reprezentativă de fotbal a României întâlneşte, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul "Steaua" din Capitală, selecţionata Armeniei, într-o partidă din Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.

LIVE TEXT: 

- FLUIER FINAL! ROMÂNIA CÂŞTIGĂ CU 1-0 ŞI MAI FACE UN PAS SPRE BARAJUL CM 2022.

- Min. 81. Stanciu şi Hagi ies. Intră Mihăilă şi Nedelcu.

- Min. 69. Oportunitare mare pentru România. Lovitură liberă din marginea careului, după ce Nicuşor Stanciu a fost faultat. Execută Ianis Hagi. Şut superb sub transversală, însă portarul advers reuşeşte să respingă.

- Min 61. Ianis Hagi trimite un șut spre colțul drept de jos al porții de la marginea careului, dar mingea este prinsă uşor de către portarul advers.

- Min. 48. Ocazie pentru Armenia. Lovitură liberă. Centrare în careu. Niţă prinde mingea.

- Începe repriza a doua. Antrenorul Armeniei a făcut trei schimbări.

- Pauză pe arena din Ghencea. România - Armenia, 1-0.

- Min. 39. Şut superb al lui Răzvan Marin de la distanţă. Balonul este respins în corner de către portarul Armeniei.

- Min. 33. Nouă mare ocazie. Mitriţă, rămas singur cu portarul, şutează pe lângă poartă. La câteva secunde, un alt atac şi o nouă lovitură de colţ! România forţează majorarea avantajului!

- Min 32. Lovitură liberă pentru România. Răzvan Marin şutează puternic dar mingea este deviată în corner.

- Min. 26. GOOOL ROMÂNIA! Corner. Alex Mitriţă înscrie cu capul. Este 1-0 pentru România!

- Min. 25. Keseru şutează din careu, după o pasă primită de la Hagi. Mingea a fost blocată şi trimisă în corner de către un adversar.

- Min. 18. Prima lovitură de colţ pentru România.

- Min. 12. Scorul este, în continuare, 0-0.

- Min. 4. Ocazie pentru România. Stanciu încearcă un şut din colţul careului. 

- Min. 3. România are o primă ocazie, prin Keseru.

- Armenii au încercat două ieşiri pe contraatac. În prima, Barseghyan a trimis un şut din careu pe lângă poartă.

- A început partida. România a avut lovitura de start.

- Este ţinut un moment de reculegere în memoria lui Cornel Drăguşin.

- Se intonează cele două imnuri naţionale. Atmosferă fantastică pe Stadionul Steaua.

UPDATE: Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat primul 11 al echipei noastre:

ROMÂNIA: 1. Niță – 2. Rațiu, 6. Chiricheș-cpt., 5. Nedelcearu, 11. Bancu – 18. Marin, 23. Stanciu, 8. Cicâldău – 20. Mitriță, 13. Keșeru, 14. Hagi. Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Vlad, 16. Moldovan – 3. Toșca, 4. Manea, 7. Mihăilă, 9. Ivan, 10. Maxim, 15. Nedelcu, 17. Rus, 19. Cordea, 21. Moruțan, 22. Albu

***

DC News va transmite în format LIVE TEXT, începând cu ora 21.45, partida extrem de importantă a echipei naţionale a României. Pentru a avea şanse de a merge la barajul pentru Cupa Mondială, de pe locul 2, România trebuie să câştige această partidă. 

Rădoi: Va trebui să atacăm cu toate resursele

"Va trebui să atacăm cu toate resursele, cu toţi jucătorii pe care îi avem la dispoziţie pentru că trebuie să câştigăm. Cred că Armenia se gândeşte mâine seară şi la un rezultat de egalitate. Va încerca să ne pună în dificultate, aşa cum a făcut în partida tur, dar şi în meciurile cu celelalte echipe. Va face un joc de aşteptare şi va încerca să speculeze spaţiile libere cu jucătorii săi foarte rapizi. În acelaşi timp, jocul lor va diferi puţin pentru că toate atacurile vor fi de acum coordonate de Mhitarian.

Mâine seară nu cred că îl vom vedea mijlocaş stânga, ci s-ar putea să îl vedem în spatele vârfurilor, unde el este foarte periculos. Va trebui să îl anihilăm foarte bine, să aibă cât mai puţine spaţii şi timp de gândire. Nu ştiu dacă vom lua măsuri speciale pentru el, dar cine va fi în zona lui va trebui să îi dea foarte puţin spaţiu. Dacă Mhitarian va reuşi să creeze o superioritate, să nu o creeze în zona centrală, ci în lateral, asta ne dorim. Nu e neapărat o teamă, dar singurul lucru care ne-ar putea pune în dificultate este dacă îl am lăsat pe Mhitarian să activeze în zona centrală, pentru că oferă pase filtrante foarte bune pentru atacanţi", a afirmat tehnicianul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel