România a primit, marți, de la Comisia Europeană 141,5 milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), aceasta fiind prima tranşă venită de la Bruxelles după deblocarea programului la începutul acestei luni, informează Ministerul Fondurilor Europene.
"Reluarea plăţilor de către Comisia Europeană ne asigură resursele necesare pentru plata la zi a facturilor către beneficiari, pentru ca derularea programului să intre în normalitate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis Mediafax.
El a adăugat că prioritatea în perioada următoare o reprezintă deblocarea celor trei programe aflate încă presuspendare, adică Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Comisia Europeană a suspendat POSDRU în august 2012, ca urmare a deficienţelor identificate de partea comunitară pentru fondurile europene utilizate în perioada 2009 – 2011, menţionează comunicatul Ministerului Fondurilor Europene.
Pe POSDRU se aflau în derulare 2.455 de contracte de finanţare la sfârşitul lunii ianuarie 2013. Suma alocată de UE în acest exerciţiu financiar pe acest program operaţional este de 3,4 miliarde de euro, mai precizează Ministerul Fondurilor Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați