Data publicării:

România a ieșit din topul 50 al celor mai importante naționale FIFA

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp

Clasamentul actualizat la 23 iunie o are pe Brazilia pe primul loc.

Alegeri prezidentiale 2024

În ciuda disputelor, clasamentul rămâne un aspect important al fotbalului internaţional, organismul de conducere mondial utilizând sistemul pentru a determina ordinea de repartizare pentru tragerea la sorţi a turneelor şi calificărilor.

Cel mai recent clasament FIFA, actualizat la data de 23 iunie are în frunte tot pe Brazilia.

Cele mai importante modificări din top 10 sunt rocadele dintre locurile 3 şi 4 între Argentina şi Franţa, şi dintre locurile 6 şi 7, între Spania şi Italia, dar şi intrarea în top 10 a Danemarcei şi ieşirea, pe 12, a Mexicului.

România se află pe locul 54, în coborâre de pe 48, unde se afla în luna martie, şi foarte aproape de cea mai slabă clasare a tuturor timpurilor, locul 57.

1 Brazilia, CONMEBOL, Clasamentul anterior: 1

2 Belgia, UEFA, Clasamentul anterior: 2

3 Argentina, CONMEBOL, Clasamentul anterior: 4

4 Franţa, UEFA, Clasamentul anterior: 3

5 Anglia, UEFA, Clasamentul anterior: 5

6 Spania, UEFA, Clasamentul anterior: 7

7 Italia, UEFA, Clasamentul anterior: 6

8 Olanda, UEFA, Clasamentul anterior: 10

9 Portugal, UEFA, Clasamentul anterior: 8

10 Danemarca, UEFA, Clasamentul anterior: 11

11 Germania

12 Mexic

13 Uruguay

14 SUA

15 Croaţia

16 Elveţia

17 Columbia

18 Senegal

19 Wales

20 Suedia

Goian: Nici Murinho, cu Ancelotti ca secund, nu ar putea face mai mult la naționala României

În opinia fostului internaţional român Dorin Goian, deocamdată atât poate naţionala de fotbal a României şi indiferent de cine ar face selecţia şi pregătirea rezultatele ar fi cam aceleaşi.

”Momentan asta ne este valoarea, oricât am încerca noi. La fotbal, tot timpul antrenorul este principalul vinovat, dar poate să vină şi Murinho şi să-l aibă secund pe Ancelotti, vă spun eu că nu poate face mai mult, pentru că asta ne este valoarea. Aria de selecţie este foarte mică şi nu avem de unde”.

În timpul interviului pe care l-am reziliat cu Dorin Goian, acesta a mai spus că ar fi fost bine ca Federaţia Română de Fotbal să insiste pentru ca Mirel Rădoi să continue la Naţională, pentru că echipa începuse să se exprime într-un anume fel: ”Din punctul meu de vedere, federaţia ar fi trebuit să facă orice pentru a-l ţine pe Mirel Rădoi. Mi se părea că echipa asta, chiar dacă la început a încercat anumite sisteme şi avea alte strategii în abordarea jocurilor, după aia uşo-uşor s-au reglat şi echipa chiar încerca să joace. Vedeai ceva, vedeai că se dăruiesc, vedeai că fac un presing mai sus, mai agresiv... Cel puţin la capitolul ăsta era altceva. Ce-am văzut la meciurile astea mi s-a părut trist”.

Fostul internaţional este îngrijorat de faptul că România ar putea să retrogradeze şi să ajungă să joace cu Luxemburg, Letonia, Insulele Feroe şi Moldova.

Dorin Goian constată că mulţi dintre cei care contestau jocul defensiv al echipei din care a făcut şi el parte, iar pentru asta dădeau vina pe Victor Piţurcă, au acum cuvinte frumoase la adresa tehnicianului: ”A ajuns lumea din ţară să-l regrete pe nea Piţi... Lumea îl blama pentru că joacă prea defensiv, pentru că noi nu atacăm, pentru că noi suntem latini, că noi avem în sânge să pasăm, tehnici şi nu ştiu ce. De unde? Noi trebuia să jucăm exact ce puteam, în funcţie şi de adversar, pentru că atunci când jucai împotriva unor adversari puternici, joci funcţie de ei şi-ţi faci strategia. Jucătorilor valoroşi dacă le dai spaţii . N-aveai nicio şansă cu ei. Şi uite-aşa reuşeam să ne cu ei (cu referire la jucătorii echipelor mari - n.r.)”.

Dorin Goian mai spune şi că valoarea fotbaliştilor români poate fi certificată doar de participarea echipelor noastre în cupele europene, dat fiind faptul că în România competiţia este una modestă: „Ăsta este momentul adevărului. Degeaba luăm campionatul, degeaba câştigăm campionate aici, în România, unde nivelul este foarte slab, dacă nu reuşim să mergem cu o echipă măcar în grupele Europa League. Champions League e cam departe pentru noi, dar măcar să jucăm cu o echipă în grupele Europa League. Cota unui jucător creşte atunci când are evoluţii bune în cupele europene. Degeaba joci foarte bine şi dai două goluri cu Clinceniul, cu Gaz Metan ori cu Voluntari în campionatul nostru, unde ritmul este scăzut. Acolo, în Europa League sunt oameni care urmăresc meciurile, cluburi mai mari care trimit oameni să vadă anumiţi jucători. Joacă bine şi califică-te în grupele Champions League, Europa League, şi-atunci e clar că va creşte cota jucătorului şi poţi să-ţi permiţi să ceri pe el 10-12 milioane de euro, fiindcă joacă în cupele europene”. Fostul internaţional spune că jucătorii din generaţia sa prindeau contracte în străinătate fiindcă erau legitimaţi la echipe abonate la competiţiile europene şi că, în prezent, nu este realist să pretinzi să iei zeci de milioane de euro pe un fotbalist care are evoluţii mulţumitoare în campionatul intern, chiar dacă acesta are calităţi: „În perioada Steaua jucam constant în grupele Champions League, Europa League, aveam vizibilitate, lumea ne urmărea, e clar ca atunci mai fiecare jucător să aibă două-trei oferte bune şi pentru club, şi pentru el. Ca să poţi să pleci într-un campionat puternic din Vest trebuie să joci obligatoriu în cupele europene. Exemplul cel mai la îndemână acum este Octavian Popescu. Toată lumea îl face de 20 de milioane de euro. Într-adevăr, este un jucător tânăr, cu reale calităţi, dar dacă nu va reuşi să se califice cu FCSB în grupe îi va fi foarte greu să se transfere pe suma pe care o vrea Gigi Becali”, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel