România 2040. Guvernul a adoptat în şedinţa de joi, 10 mai, proiectul de lege privind Strategia de Dezvoltare a României până în anul 2040. Documentul va cuprinde obiectivele propuse a fi realizate pe termen lung, liniile directoare cu privire la dezvoltarea economico-socială și setul de politici publice strategice ce ar trebui implementate.
Strategia România 2040 se va elabora prin consens național și va cuprinde scenarii și politici publice alternative pentru atingerea obiectivelor asumate. De asemenea, Strategia se va realiza în concordanță cu strategiile și direcțiile de dezvoltare pe termen mediu și lung asumate la nivelul Uniunii Europene.
Actul normativ prevede înființarea Comisiei 'România 2040', organism consultativ, fără personalitate juridică, cu scopul pregătirii proiectului de strategie, fundamentării acesteia, realizării de scenarii de dezvoltare și armonizare și integrării contribuțiilor instituțiilor publice, a partidelor și organizațiilor neguvernamentale.
[citeste si]
Comisia va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor
Comisia România 2040 va fi condusă de președintele Camerei Deputaților, iar coordonarea metodologică și științifică a activității Comisiei 'România 2040', precum și a întregului proces de elaborare a strategiei, vor fi realizate de Consiliul de Programare Economică și Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Comisia România 2040 va fi alcătuită din reprezentanți ai Guvernului României, ai Președinției României, ai partidelor parlamentare, reprezentanți ai comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților, reprezentanți ai Academiei Române, ai Consiliului de Programare Economică și ai Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. De asemenea, în componența Comisiei vor fi incluse și personalități ale științei, din mediul academic și universitar, desemnate de conducerea Comisiei România 2040, la propunerea Consiliului de Programare Economică.
Comisia își va desfășura activitatea în perioada 1 iunie 2018—1 iunie 2019, atât în cadrul unor reuniuni lunare în plen, cât și în mod curent, prin realizare de lucrări de fundamentare și sinteză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand