România, victorie la scor de maidan cu Macedonia de Nord, dar ratează calificarea la europenele de futsal
Naționala de futsal a României a învins miercuri seara reprezentativa similară a Macedoniei de Nord, cu scorul categoric de 9-1 (6-0), însă nu a reușit calificarea la turneul final al UEFA Futsal Euro 2022, locul doi în grupă fiind ocupat de Serbia.
Pentru a se califica la Euro 2022, România trebuia să învingă Macedonia de Nord, iar Serbia să piardă confruntarea cu Bosnia Herțegovina. Chiar dacă tricolorii și-au realizat partea lor de obiectiv, Serbia a reușit să învingă cu 3-1, calificându-se de pe locul 2 din grupa 4-a a preliminariilor. Elevii lui Robert Lupu și-au făcut datoria și nu le-au dat nicio șansă adversarilor. La pauză, scorul a fost 6-0, după un autogol al lui Arsovski, o dublă a lui Savio și reușitele lui Felipe Oliveira, Szocs și Paulo Ferreira.
Din păcate, de la Zenica au venit vești proaste. După ce Bosnia și Herțegovina a condus cu 1-0, în doar două minute sârbii au punctat de trei ori și au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri. În repriza a doua, tricolorii au continuat jocul bun și au mai punctat de trei ori prin Ribeiro, Felipe Oliveira și din nou Savio. Oaspeți au înscrie și ei golul de onoare prin Petrovic, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News