"În această săptămână am avut vizita preşedintelui Parlamentului European şi a Conferinţei Preşedinţilor, a înalţilor oficiali europeni. Această vizită se înscrie într-o întâlnire premergătoare preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Am discutat despre stadiul pregătirilor, am discutat despre provocările majore care ne aşteaptă la nivel european, am discutat despre dosarele importante care se găsesc pe agenda europeană.
A fost o discuţie constructivă, o discuţie aplicată şi ne-am bucurat foarte mult când oficialii europeni au afirmat şi şi-au exprimat convingerea că România este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. După această apreciere făcută de Comisia Europeană, iată că şi a doua instituţie europeană îşi arată încrederea că România va putea să preia şi să exercite cu succes preşedinţia Consiliului UE", a afirmat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Mesajul pentru România transmis de preşedintele PE, referitor la aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen
"O veste foarte bună pe care ne-a dat-o preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, este aceea că procesul de aderare a României la spaţiul Schengen va fi accelerat. Am arătat că România va avea o preşedinţie deschisă, o preşedinţie care îşi va exercita rolul de mediator imparţial şi facilitator de consens, o preşedinţie în care vrem să cooperăm cu toate instituţiile europene, vrem să cooperăm cu toate grupurile politice, vrem ca pe timpul preşedinţiei exercitate de România să creionăm viitorul UE, cu încredere şi cât mai apropiat de cetăţeni", a subliniat Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă