Data publicării:

Români, vi se pregătește ceva! UDMR și-a anunțat prioritățile pentru 2011

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a anunțat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, proiectele UDMR pentru 2011.  Experiența guvernului Boc, decis să accepte orice pentru a rămâne la putere, a arătat că prioritățile UDMR sunt și cele ale PDL, iar majoritatea parlamentară va impune dorințele minorității etnice tuturor românilor.

"Priorităţile noastre pentru 2011-2012, pe plan legislativ, rămân cele două proiecte privind legea minorităţilor naţionale şi legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare. Ambele proiecte se află la Camera Deputaţilor şi avem datoria să le promovăm. Sunt convins că, în 2011 - 2012, vom reuşi să finalizăm aceste două proiecte", a declarat Kelemen Hunor. Pentru că ministrul Culturii candidează le șefia UDMR, iar electoratul acestei formațiuni a fost la fel de lovit de măsurile de austeritate ca și restul populației, Kelemen Hunor a ținut să dea speranțe și pe partea economică. "UDMR este preocupată de dezideratele comunităţii maghiare care sunt legate de păstrarea identităţii naţionale, dar are şi preocupări care vizează dezvoltarea economică şi prosperitatea comunităţilor noastre, a alegătorilor noştri. Putem vorbi despre orice formă de autonomie. Dacă nu există prosperitate economică, atunci nici celelalte lucruri nu pot fi valorificate, nu pot fi puse în aplicare. Din acest punct de vedere, eu consider că UDMR trebuie să aibă o preocupare mai accentuată faţă de problemele economice", a declarat Kelemen Hunor.

El a participat sâmbătă, la Bistriţa, la o întrunire cu organizaţia judeţeană a UDMR, care a anunţat că îl va susţine să devină preşedintele Uniunii. Priorităţile UDMR pentru acest an şi pentru anul 2012 sunt legea minorităţilor naţionale şi legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare, ambele proiecte legislative aflându-se la Camera Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel