Limba română în Ucraina. Acţiune diplomatică
Oficiali MAE, MEN şi MRP au avut un dialog cu lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina cu privire la noua lege a educaţiei.
Reprezentanţi ai conducerilor Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Ministerului Românilor de Pretutindeni, la nivel de secretar de stat, au avut o întrevedere cu lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, la invitaţia autorităţilor române. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de MAE, în cadrul întâlnirii care s-a desfăşurat marţi a avut loc un schimb amplu de opinii privind impactul negativ al noii legi a educaţiei asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina.
Reprezentanţii guvernamentali au reiterat interesul major al României pentru sprijinirea învăţământului în limba română, fiind evidenţiate măsurile adoptate în acest sens după adoptarea legii educaţiei din Ucraina, în septembrie 2017, arată sursa citată. Reprezentanţii MAE au trecut în revistă acţiunile diplomatice întreprinse pentru promovarea şi protejarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina: de la solicitarea fermă de realizare, de către autorităţile ucrainene, a unei consultări adecvate a Comisiei de la Veneţia, la apelul pentru respectarea în integralitatea sa a Opiniei Comisiei şi, în mod deosebit, a recomandărilor făcute de aceasta, precum şi demersurile diplomatice realizate la nivelul organizaţiilor internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor.
De asemenea, au fost menţionate angajamentele asumate de partea ucraineană în contextul vizitei la Bucureşti a ministrului de externe Pavlo Klimkin, din octombrie 2017, precum şi în contextul celorlalte contacte de nivel înalt. Oficialii MAE au subliniat că, luând în considerare opinia Comisiei de la Veneţia, atât dialogul cu autorităţile ucrainene, cât şi demersurile bilaterale şi multilaterale ale României vor continua în etapa următoare, cu scopul identificării cât mai rapide de soluţii care să asigure respectarea drepturilor lingvistice existente ale tuturor vorbitorilor de limba română din Ucraina, precum şi asigurarea consultării semnificative a acestora în procesul de adoptare a oricăror reglementări în materie de educaţie, precizează Ministerul Afacerilor Externe.
Din partea MAE au participat secretarii de stat Victor Micula şi Dan Neculăescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News