MAE precizează că în perioada 30-31 ianuarie 2021, Ambasada României la Ciudad de Mexico a primit o serie de solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români cărora nu le-a fost permisă intrarea în Statele Unite Mexicane, la sosirea pe aeroporturile din Mexico City și Cancun, se arată într-o declarație oficială pentru DC News.
În acest context, reprezentanții ambasadei au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la situația cetățenilor români și motivele refuzului accesului pe teritoriul mexican.
De ce nu au fost lăsați să intre în țară
Potrivit datelor preliminare comunicate de autoritățile mexicane cu competențe în domeniul migrației, deciziile de interzicere a accesului pe teritoriul mexican au fost adoptate atât pe baza răspunsurilor cetățenilor români la interviul realizat la sosire (scopul călătoriei nu ar fi fost justificat corespunzător), cât și ca urmare a identificării unor alerte la verificarea documentelor de călătorie prezentate de persoanele în cauză.
Totodată, MAE subliniază că misiunile diplomatice nu au competențe în a modifica deciziile autorităților din statele de reședință. Cu toate acestea, Ambasada României la Ciudad de Mexico a semnalat situația ministerului afacerilor externe mexican, exprimându-și nemulțumirea și subliniind importanța ca astfel de decizii să fie fundamentate solid și implementate cu respectarea strictă a drepturilor cetățenilor români.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe este în dialog cu Ambasada Statelor Unite Mexicane la București în vederea clarificării situațiilor semnalate și a identificării în cel mai scurt timp a unor soluții cu privire la accesul turiștilor români în Mexic.
S-au intensificat controalele la frontiere
În context, MAE precizează că autoritățile mexicane au intensificat controalele la punctele de frontieră.
Ambasada României la Ciudad de Mexico continuă dialogul cu autoritățile mexicane, fiind pregătită să acorde asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile mexicane în contextul pandemiei de COVID-19.
Asistență consulară
Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ciudad de Mexico: 00 52 55 5280 0447 și 00 52 55 5280 1869, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Ciudad de Mexico: 00 52 55 38 833 072.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent