Roman Protasevici, adus din nou în fața presei. Gestul făcut de jurnaliștii BBC
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 14 iun, 23:05
WhatsApp
Roman Protasevici, adus din nou în fața presei / Foto: Pixabay
Autorităţile belaruse l-au adus din nou pe jurnalistul Roman Protasevici în fața presei.

Autorităţile belaruse l-au adus din nou, luni, pe jurnalistul încarcerat Roman Protasevici în faţa mass-media, în cadrul unei conferinţe de presă, calificată de opoziţie drept "scenă kafkiană" realizată sub constrângere, relatează Agerpres, citând  France Presse.

La 23 mai, Roman Protasevici şi prietena sa Sofia Sapega, de naţionalitate rusă, au fost arestaţi la Minsk, după deturnarea unui avion de linie ce se afla în spaţiul aerian al Belarus în drum spre Vilnius (Lituania). Gestul autorităţilor de la Minsk a fost condamnat de Occident şi a dus la interdicţia pentru companiile europene de a mai survola această ţară.

Opozantul de 26 de ani este fostul redactor şef şi cofondatorul canalului Nexta de Telegram, care a jucat un rol cheie în mişcarea de contestare de o amploare fără precedent în Belarus împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în august 2020 pentru un nou mandat prezidenţial, cel de-al şaselea.

 

"O înscenare sub constrângere"



De la arestarea sa, Roman Protasevici a apărut deja în două înregistrări video în care îşi mărturisea vinovăţiile, între care un interviu la postul public de televiziune. De fiecare dată, opoziţia a denunţat o înscenare sub constrângere, o practică utilizată de mult timp de regimul Lukaşenko.

Luni, Protasevici a fost adus într-o conferinţă de presă organizată la Ministerul belarus de Externe, în care a afirmat că se află într-o stare excelentă de sănătate şi a spus că nimeni nu îl agresează.

La început jurnaliştii nu au ştiut că şi Protasevici va fi în sală. În ultimul moment, la masa la care urmau să stea vorbitorii a fost pusă o plăcuţă cu numele jurnalistului încarcerat. "După cum puteţi vedea, în ultimul moment, au fost aduse modificări listei cu participanţi. Am aflat despre dorinţa lui Roman de a vorbi cu mass-media", le-a spus jurnaliştilor prezenţi Anatoli Glaz, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei belaruse, potrivit BBC în limba rusă.

Roman Protasevici se află încarcerat într-un centru de arest preventiv din Minsk. Nu are acces la internet şi rareori îşi vede avocatul: abia pe 8 iunie i-a fost permis să se vadă cu avocatul, care timp de zece zile încercase fără succes să aibă acces la el. Iar în ceea ce priveşte dorinţa celui arestat de a vorbi cu jurnaliştii, ea este de obicei ignorată.

Jurnaliștii BBC au plecat în semn de protest

Jurnaliştii BBC acreditaţi la conferinţa de presă au părăsit sala când s-a anunţat că Protasevici şi-a exprimat dorinţa de a "vorbi cu mass-media", refuzând să ia parte la această "farsă".

"Orice ar spune, să nu uităm că este un ostatic. Iar regimul îl foloseşte ca pe un trofeu", a reacţionat pe Twitter Franak Viakorka, consilier al liderei opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia.

"Aceasta nu este o conferinţă de presă, ci o scenă din Kafka sau Orwell", a adăugat Viacorka.

În cadrul aşa-zisei conferinţe de presă, doi înalţi responsabili belaruşi au reiterat versiunea Minskului cu privire la redirecţionarea zborului din cauza primirii unei ameninţări false, semnată de gruparea palestiniană Hamas, în care se spunea că la bordul avionului s-ar afla o bombă.

Hamas a dezminţit orice implicare în acest caz, afirmând că nu se ocupă cu aşa ceva, ceea ce a făcut ca versiunea Minskului să pară şi mai neverosimilă. De asemenea, mai mulţi responsabili occidentali, între care cancelarul german Angela Merkel, au considerat că explicaţiile autorităţilor belaruse sunt greu de crezut, estimând că a fost un subterfugiu pentru arestarea opozantului. 

G Ad:
WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro