Român mort în Italia, după ce medicii l-au declarat apt de muncă
Un român de 50 de ani a murit pe patul unui spital din Treviso, la patru luni după ce a leşinat la locul de muncă, însă medicii l-au declarat apt pentru continuarea activităţii.
În urmă cu patru luni, românul ar fi leşinat la locul de muncă, însă medicii care l-au consultat la acea vreme i-au dat aviz pentru a se întoarce la muncă, fiind considerat apt.
Cu toate astea, medicii l-au internat săptămâna trecută, iar starea lui de sănătate s-a degradat de la o zi la alta.
În cele din urmă românul a murit, iar acum procurorii din Treviso au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs întreaga poveste, scrie observator.tv.
Oamenii legii vor să vadă dacă medicii care i-au dat undă verde pentru a se întoarce la muncă au greşit, dar şi dacă moartea acestuia putea fi evitată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News