Român, arestat la Londra. Polițiștii au intervenit de URGENȚĂ
Poliţiștii londonezi au intervenit de urgenţă în gara din Paddington, după ce mai multe persoane au raportat că au auzit pe cineva care striga „Allahu Akbar".
Se pare că este vorba despre un român care a înjurat mai multe persoane în limba română, înjurăturile adresate de acesta erau auditiv foarte similare cu cele două cuvinte care au semănat panică în ultima perioadă, la Londra.
Potrivit Express, polițiștii s-au grăbit să ajungă în gara Paddington, azi la prânz, și au arestat un bărbat suspect că are o armă de atac asupra lui.
O înregistrare video de la fața locului arată trei ofițeri de poliție, care au pus la pământ un bărbat la bustul gol, în mijlocul unei intersecții aglomerate.
Mulțimea s-a adunat ca la spectacol și privea cum bărbatul striga (înjura în limba română) apoi a fost luat cu forța de polițiști.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News