Data actualizării:
Data publicării:

Roman Abramovich, orfan la 3 ani, miliardar în dolari la 37 de ani. Cum şi-a făcut averea şi cum l-a ajutat prietenia cu Putin

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Roman Abramovich
Roman Abramovich

Roman Abramovich nu s-a născut într-o familie cu mulţi bani. Acesta a rămas orfan la vârsta de trei şi a fost crescut de rude în republica Korni, din nordul Rusiei. 

După ce a petrecut o scurtă perioadă în armată, Abramovich a studiat pentru a deveni inginer şi a lucrat ca mecanic. În perioada perestroikăi, când a fost acordată liberalizarea economică pentru micile afaceri, Abramovich a avut un business în care vindea răţuşte din plastic din apartamentul său din Moscova. 

Abia după căderea comunismului, acesta a urcat pe scara socială şi a intrat în lumea petrolului şi produselor industriale, scrie The Guardian

Crearea Sibneft 

 

Concernul petrolier Sibneft, care i-a adus averea lui Abramovich, a fost o idee pe care acesta i-a sugerat-o mentorului său, Boris Berezovsky. Deja îmbogăţit după afacerile din sectorul auto, cu importante legături politice, Berezovsky a propus ideea lui Abramovich către preşedintele Boris Elţin. În schimbul profiturilor, Berezovsky urma să înfiinţeze şi să finanţeze o staţie TV, ORT, pentru a difuza propaganda pro-Elţîn. 

Astfel, în 1995 a apărut Sibneft prin decret prezidenţial. La acea vreme, Abramovich avea doar 29 de ani. Noul concern petrolier a fost vândut lui Abramovich printr-o serie de licitaţii care ar fi fost trucate, ceilalţi licitatori fiind descuraţi prin diverse mijloace. Abramovich a cumpărat 90% din Sibneft pentru aproximativ 240 milioane de dolari, folosind doar 18,8 milioane de dolari capital propriu. 

Relaţii bune cu Putin 

 

Potrivit unei instanţe din Rusia, Abramovich avea "relaţii bune" cu Vladimir Putin, succesorul lui Elţîn. Spre deosebire de Berezovsky şi alţi oligarhi care au căzut în dizgraţia noului preşedinte, Abramovich a înflorit. Acesta a mai făcut o avere după ce a cumpărat companii din industria de aluminiu a Rusiei, iar în 2003 a vândut 25% din RusAl, compania de stat producătoare de aluminiu, unul alt oligarh, Oleg Deripaska, pentru 1,9 miliarde de dolari. Ulterior, a mai cedat 25% pentru alte 540 milioane. 

Tot în 2003, Abramovich a cumpărat clubul englez de fotbal Chelsea Londra. Dar grosul averii a venit abia în 2005, când statul rus a cumpărat participaţia de 72% pe care Abramovich o mai avea la Sibneft cu 7,4 miliarde de dolari. 

Miliardele lui Abramovich au finanţat, apoi, stilul său de viaţă: vile uriaşe, avioane private, iahturi, maşini rapide, 1,5 miliarde de dolari pompaţi în Chelsea şi multe alte investiţii. 

Cea mai mare investiţie a lui Abramovich este cumpărarea a 29% din Evraz, un conglomerat industrial listat la bursă, care are centrale de producţie de oţel în Rusia, SUA şi Canada. În 2021, această companie a avut profituri de 14 miliarde de dolari. 

Valoarea Evraz a scăzut cu 86% după ce Guvernul Marii Britanii a anunţat impunerea mai multor sancţiuni împotriva lui Abramovich.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel