Rolul poeziei. Irina Lazăr: Poeţii par ridicoli în ochii celorlalţi, dar ajută...
Irina Lazăr a spus care este rolul poeziei, în cadrul emisiunii De Ce Citim, cu Flaviu Predescu.
"În aceasta constă rolul poeziei: Scoate la iveală niște emoții pe care mulți și le ascund, pentru că noi suntem învățați să ne ascundem emoțiile. De multe ori, nu știm să ne manifestăm afectiv. Poeții, într-un fel, deși par ridicoli în ochii celorlalți, ajută la descărcarea unor emoții. Dacă citești o poezie, în niște momente foarte grele, asta fac și eu de multe ori, nu citesc propriile poezii, ci altele, ajută la trecerea peste momentele grele. Prin urmare, cred că poezia are un rol foarte, foarte important, de descătușare a unor lucruri pe care noi le ținem ascunse și că vine de undeva din vis, din subconștient, de acolo vine.”, a spus Irina Lazăr.
"Te referi din perspectiva celui care scrie, dar din perspectiva celui care citește și primește, cum vezi lucrurile?”, a intervenit Flaviu Predescu.
"De foarte multe ori, cei care primesc sunt opaci la poezie, dar există și o categorie de oameni deschisă, care participă prin toate felurile. Simt muzica și ca pe o poezie, trăire, emoție. Eu am întâlnit oameni cu care rezonez foarte bine, în lumea literară. Din păcate, în momentul de față, am ajuns să ne știm mai mult între noi.”, a spus Irina Lazăr, în cadrul emisiunii „De Ce Citim – Despre revoltă și victimizare în poezie”.
VIDEO
Vezi și - Poetul, un visător marginalizat sau unul care trebuie pus pe un piedestal? Carmen Secere: Pentru mine asta înseamnă, în primul rând
Scriitorul Flaviu George Predescu și poeta Carmen Secere au dialogat în cadrul întâlnirii literare „De Ce Citim – Despre Poezia care ne salvează” despre ce înseamnă, de fapt, să fii scriitor de poezii.
"Ce aș vrea să înțeleagă cei care ne privesc este valoarea aceasta umană a fiecărui poet și am prieteni în lumea literaturii de toate felurile, din toate zonele. Chiar și eu m-am străduit întotdeauna să definesc poetul ca pe un om, în general, obișnuit, care și scrie. S-a creat cumva matricea asta că poetul este ceva rupt de realitate, un visător care fie este marginalizat pentru că nu este înțeles, fie trebuie pus undeva pe un piedestal, ori poetul cred că e un om ca oricare, cu sensibilitatea lui, tu cum te definești?”, a întrebat Flaviu George Predescu.
"Sunt un om obișnuit, lucrez în domeniul sănătății. Deși am absolvit sociologie/psihologie, am rămas fidelă primei mele meserii, aceea de a ajuta oameni, pentru că oamenii mă inspiră și mă emoționează cel mai tare. Sunt un om obișnuit, cu bucurii, cu tristețe. A fi poet înseamnă, în primul rând, a fi un om bun”, a declarat Carmen Secere.
Întrebată dacă i s-a întâmplat vreodată să nu mai poată scrie poezie, aceasta a răspuns:
"Da, am și eu nopți poetice, dar nu disper, citesc foarte mult. Umplu acel gol tot cu literatură și citesc, cel puțin în ultima vreme, multă poezie. (...) Încă din copilărie am citit, începând de la Micul prinț, Amintiri din copilărie, Singur pe lume, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, dar cartea care mi-a rămas în minte a fost Prinț și cerșetor. Este un atac sarcastic la nedreptate și ipocrizie. Povestea copilului nedorit de nimeni, Tom, și a celui dorit de toți, Eduard, este despre bogați și săraci, despre onești și falși, despre modul în care ne grăbim să tragem concluzii pripite despre ceilalți, e despre om în societate. Mie mi-a plăcut foarte mult Prinț și cerșetor. Visăm în copilărie să fim prinți, prințese, mai târziu visăm mătăsuri și sclipiri. Cartea asta îmi dovedește că totul este posibil.”, a mai spus Carmen Secere. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News