Data actualizării:
Data publicării:

Roboții în medicină și în tratarea cancerului. Dr. Bogdan Marțian: Aduc avantaje legate de precizia disecției și de acuratețea gestului chirurgical / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: DCNews
Sursă foto: DCNews

Dr. Bogdan Marțian, medic primar chirurgie generală la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitat la interviurile DC News și DC Medical, unde a vorbit despre roboții în medicină și despre patologiile abdominale în care aceștia pot fi utilizați. 

Alegeri prezidentiale 2024

„Robotul este folosit în foarte multe proceduri. Vorbim de cele două capete ale tubul digestiv și ale abdomenului și anume cancerele de rect, mai ales în cele jos situate unde accesul este foarte greu, și în cancerele de stomac sau joncțiunea dintre esofag și stomac.

Robotul a fost folosit în toată patologia digestivă și este folosit în continuare în toată patologia digestivă, dar pentru că utilizarea robotului este scumpă, există niște reticențe în a-l utiliza din cauza costurilor. Existând această problemă, s-a pus tot timpul în balanță ce avantaje aduce robotul față de laparoscopie.

Laparoscopia, în foarte multe, a ajuns gold standard, nu mai este chirurgia deschisă, și atunci se compară ce beneficii legate de supraviețuire, de rata de recidivă, ce beneficii oncologice poate aduce robotul, în comparație cu laparoscopia. Și asta doar din cauza costurilor.

Se operează foarte mult pancreas cu robotul. Chirurgia pancreatică este o chirurgie dificilă: deschisă, laparoscopic și robotic. Nu sunt multe centre în lume care reușesc să facă chirurgie mare, extensivă pancreatică minim invazivă. Acolo robotul aduce niște avantaje legate de precizia disecției și de acuratețea gestului chirurgical, dar mai este un avantaj al robotului față de laparoscopie, capacitatea de a face suturi manuale mult mai ușor decât în laparoscopie.

Sanador

În laparoscopie se folosesc, de cele mai multe ori, staplere, dar în robotică se folosește din ce în ce mai mult sutura manuală care este foarte precisă grație tehnologiei robotice. Se face foarte multă chirurgie hepatică robotică inclusiv rezecțiile hepatice majore care sunt grele și deschis și laparoscopic. Orice rezecție se poate face și robotic în abdomen.

Chirurgia urologică este unul dintre cei mai mari beneficiari ai roboticii și aici e vorba de cancerul de prostată, unde accesul este extrem de dificil și de greu, și reconstrucția după extirparea unui cancer de prostată este și ea dificilă. Robotul a devenit gold standard pentru cancerul de prostată.

Rezecțiile renale, fie că sunt nefrectomii totale (adică se scoate un rinichi întreg), fie că se fac nefrectomii parțiale care sunt dificil de făcut laparoscopic, se fac mult mai bine robotic, adică se scoate doar o parte din rinichi atunci când este posibil oncologic." a spus Dr. Bogdan Marțian. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel