Roberta Metsola, desemnată de PPE pentru conducerea Parlamentului European
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Roberta Metsola
Facebook Roberta Metsola
Roberta Metsola, eurodeputat PPE, ar putea fi prima femeie care va conduce Parlamentul European. În plus, ea ar fi şi cel mai tânăr preşedinte din istoria instituţiei. 

Manfred Weber a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că votul a fost secret şi că Roberta Metsola a fost desemnată candidata grupului pentru preşedinţia Parlamentului European cu peste 64% din voturi din primul tur de scrutin, fapt confirmat de grup printr-un comunicat. Liderul grupului PPE le-a mulţumit celor doi candidaţi, austriacul Othmar Karas şi olandeza Esther de Lange, care nu au câştigat, dar care au livrat o competiţie corectă şi foarte puternică.

„Vreau să subliniez că prezentăm o femeie candidat după peste 20 de ani pentru postul de preşedinte al PE. Dacă va fi aleasă, şi sunt sigur că va câştiga, va fi cea mai tânără preşedintă din istoria Parlamentului European”, a spus Weber.

Roberta Metsola, eurodeputată din Malta, are doar 42 de ani. 

„Sunt cu adevărat onorată să primesc acest mandat puternic din partea grupului PPE. A fost o campanie foarte corectă şi deschisă cu discuţii ale tuturor candidaţilor cu toţi membrii în care noi am prezentat cum credem că ar trebui să arate acest parlament în a doua parte a mandatului legislaturii. Următorii doi ani şi jumătate vor fi printre cei mai critici pentru PE în contextul în care ieşim dintr-o pandemie devastatoare şi va deveni clar că va ţine de forţele constructive ale acestei case să umple găurile din fundaţia noastră (...). Principala mea prioritate va fi să fac cum fac mereu de când am fost aleasă în PE în 2013, adică să creez alianţe şi să construiesc punţi cu forţele constructive proeuropene din această instituţie pentru a intra în a doua jumătate a acestui mandat mai puternici”, a afirmat Roberta Metsola, conform Agerpres.

Pe cine susţine S&D

 

Cu acest prilej, Manfred Weber a anunţat că intenţionează să candideze la preşedinţia formaţiunii paneuropene PPE, funcţie din care Donald Tusk se va retrage pentru a activa în politica ţării sale.

Preşedinţia Parlamentului European, exercitată din vara lui 2019 de socialistul italian David Sassoli în urma unui acord al principalelor trei grupuri din PE - PPE, S&D şi Renew Europe - este pusă în joc la jumătatea legislaturii, în luna ianuarie a anului viitor.

Între timp însă, grupul S&D a lăsat să se înţeleagă că va veni cu propriul candidat la preşedinţia PE dar nu este clar cine va fi acesta, deşi colegii săi de grup şi-au exprimat sprijinul unanim pentru David Sassoli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel