Roberta Anastase vrea să o dea în judecată pe Aura Vasile, pentru calomnie
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
anastase
anastase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, pedelista Roberta Anastase, a declarat că intenţionează să o dea în judecată pe Aura Vasile, deputat PSD, pentru calomnie.

Conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, intenţionează să o acţioneze în instanţă pe Aura Vasile, deoarece în şedinţa de marţi a Camerei deputatul PSD a avut o intervenţie la microfon în care susţinea că Anastase nu este prezentă la lucrările plenului, deşi apare că a votat mai multe proiecte de lege.

"Preşedintele Camerei Deputaţilor intenţionează să o acţioneze în instanţă pe Aura Vasile pentru calomnie, Roberta Anastase exercitându-şi votul în mod regulamentar, fiind prezentă la lucrările Camerei", se mai arată în comunicat.

Votul final asupra unor proiecte de lege a fost întrerupt, marţi, în Camera Deputaţilor, pentru efectuarea unui apel nominal, la cererea liderului grupului UDMR Olosz Gherghely şi după ce viceliderul grupului PSD Aura Vasile a semnalat că Roberta Anastase apare că a votat un proiect deşi nu a fost în sală.

PSD a anunţat, marţi, că va depune o nouă plângere penală împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzând faptul că s-a votat, în plen, cu cartela acesteia deşi democrat-liberala nu se afla în sală.

Ulterior, PSD a precizat că va completa plângerea penală depusă deja pe numele Robertei Alma Anastase cu noile acuzaţii privind exercitarea frauduloasă, marţi, a votului în Camera Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel