Data publicării:

Roberta Anastase dă vina pe PNL-istul Mihai Voicu pentru furtul de la Legea pensiilor

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
roberta anastase
roberta anastase

Roberta Anastase a declarat că prin cererea de demitere a sa din fruntea Camerei Deputaților, opoziția negociază interesul național, adăugând că nu persoana sa este importantă, aceasta fiind doar un pretext.

Întrebată în legătură cu faptul că opoziţia solicită în continuare demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei, Roberta Anastase a precizat: "Opoziţia de fapt şi de drept cere o negociere a interesului naţional".

"Nu persoana Roberta Anastase este importantă, e doar un pretext şi nimic mai mult decât atât", a adăugat Anastase

Ea a spus că moratoriul cerut de şeful statului nu presupune ca opoziţia să pună condiţii.

"Moratoriile nu presupun să pui condiţii. Moratoriile, dacă ai o minimă informaţie, ştii că se fac pentru o perioadă de timp, este o îngheţare a unor conflicte şi reluarea lor după ce obiectivele naţionale sunt îndeplinite", a spus ea

Anastase a arătat că se întreabă "când este corect, de exemplu, Crin Antonescu: în momentul în care îl numeşte pe Mihai Voicu înlocuitorul de drept al lui ca preşedinte al PNL sau când acuză fraudarea pensiilor".

"Fraudarea pensiilor aşa cum consideră dumnealui (Crin Antonescu - n.r.) dacă a fost făcută, a fost făcută de un singur om, de Mihai Voicu, secretarul responsabil de numărarea voturilor puterii. E un dublu limbaj care de fapt ascunde un demers politicianist în defavoarea interesului ţării. Nu preşedintele Camerei Deputaţilor numără voturile şi asta o ştie orice parlamentar chiar dacă are o prezenţă de 1%", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel