ROBERT TURCESCU-TRAIAN BĂSESCU. Hanibal Dumitrașcu, despre ROBERT TURCESCU-OFIȚER ACOPERIT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Robert Turcescu a confirmat, duminică, în cadrul emisiunii ”Actualitatea Românescă”, de pe B1 TV, că a fost ofițer acoperit. Invocând adeseori divinitatea, jurnalistul a precizat că este gata să dea socoteală în fața judecătorilor pentru tot ceea ce a făcut.

VEZI ȘI: Mircea Badea: Asta e DOVADA că Turcescu a fost ofițer sub acoperire

Invitat la Antena 3, Hanibal Dumitrașcu a comentat intervenția pe care Robert Turcescu a avut-o duminică seară la B1 TV.

"Eu l-am ascultat cu multă greață pe Robert Turcescu duminică seară. Discordanța a fost absolut uluitoare. Nu doar că a făcut o mărturisire de torționar, dar a spus-o direct: am prigonit oameni, aici, la televiziune. Și le-a spus și colegilor de la B1 TV: tăceți, sunteți la fel. Păi ce pot să cred eu? Că sunt niște torționari care stau împreună și pun la cale fărădelegi la un post de televiziune? Și nebunii sunt diversioniști. Din punct de vedere clinic, toți nebunii și toți proștii au capacitatea de a produce diversiuni."

VEZI ȘI: Dana Grecu: Ajutați-mă să nu fac PUȘCĂRIE din cauza voastră!

"Lipsa de responsabilitate este vecină cu demența și delirul în spațiul public. Traian Băsescu este un personaj căruia îi fuge pământul de sub picioare. Acesta este și motivul pentru care dă semne de slăbiciune în ceea ce privește discursul său politic. Este lipsit de luciditate. Este confuz. Este un personaj care scapă porumbei fără să-și dea seama că o face și nu mai poate repera după aceea. Din păcate, sunt personaje de genul lui Robert Turcescu care răspund orbește la comenzi sacrificându-și chiar și viitorul personal. Traian Băsescu face victime chiar în rândul oamenilor care i-au stat pavază", a spus Hanibal Dumitrașcu la Antena 3.

Întrebat dacă există vreo legătură între momentul mărturisirii lui Robert Turcescu și declarația lui Traian Băsescu care a zis că printre candidații la prezidențiale este un ofițer acoperit, Hanibal Dumitrașcu a spus: "Nu, nu, dar nebunie este endemică. Am convingerea că acești oameni sunt în degringoladă pentru că nu mai au orizont. Robert Turcescu și Traian Băsescu sunt identici. Sunt atât de captivați de propria lor istorie personală și de ceea ce au făcut rău în spațiul public încât simt și acționează la fel: adică bezmetic".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel