Data publicării:
ROBERT TURCESCU, OFIȚER ACOPERIT. Vlad Petreanu, scenariu: "Nucleara" lui Robert Turcescu, bombă cu ceas pentru Victor Ponta
Jurnalistul Europa FM Vlad Petreanu lansează un scenariu cu privire la dezvăluirea făcută de Robert Turcescu, jurnalistul B1 TV care a anunțat, atât în mediul online, cât și, în direct, în emisiunea Sorinei Matei, că a fost ofițer acoperit. Robert Turcescu și-a distrus întreaga carieră în jurnalism, cu dovezi discutabile în ceea ce privește cealaltă "față" a sa, de ofițer acoperit al Armatei.
Vlad Petreanu scrie, pe blogul său, o cronologie a faptelor.
Iată, pe scurt, cronologia:
- Începutul lunii septembrie: Traian Băsescu lansează bomba ofițerului acoperit, candidat la Președinție.
- Intervievat de Robert Turcescu, la B1 TV, Traian Băsescu spune că trebuie "rapid o hotărâre judecătoarească", fărăr a dezvolta ideea.
- Robert Turcescu lansează scenarii. Prezidențiabilii se disculpă.
- În 11 septembrie, într-un interviu cu Mihai Răzvan Ungureanu, face aluzii la bomba ce urma să explodeze și întreabă insistent ce s-ar întâmpla dacă un ziarist ar expune un ofiţer acoperit care a încălcat legea prin implicarea în magistratură sau politică. MRU îi spune că Parchetul s-ar autosesiza și cazul ajunge în instanță (ceea ce, în cazul lui Robert Turcescu, s-a și întâmplat).
- Prezent într-o emisiune la TVR, Traian Băsescu spune, despre dezvăluirea ofițerului acoperit, că "are o anumită planificare".
- Duminică, Robert Turcescu își face praf întreaga carieră. Spune că a fost ofițer acoperit. Dispare din spațiul public. Își închide blogul.
- Înscrierea candidaților la BEC pentru alegerile prezidențiale se încheie marți. Coincidență, blogul lui Robert Turcescu se reactivează.
Vlad Petreanu vede, în continuare, următoarele situații:
"- Pe blogul lui Robert Turcescu apar (mâine, poimâine, cine ştie? Un moment de mare eficacitate ar fi cât Ponta e încă în SUA) dovezi care-l plasează pe Victor Ponta în afara legii, ca agent activ în magistratură.
- Parchetul se autosesizează. Cazul Ponta ajunge în instanţă. PSD nu-l mai poate înlocui în cursa pentru Cotroceni, pentru că înscrierile s-au încheiat deja.
- Ponta renunţă la candidatură sau Ponta rămâne în cursă şi devine ţinta unui tir total sau chiar şi în aceste condiţii, Ponta câştigă, dar are o vulnerabilitate majoră în chestiunea procesului deschis şi suspendat (să mă ajute un jurist aici, nu ştiu dacă un proces se suspendă în cazul alegerii ca preşedinte).
– PSD pierde, de fapt, alegerile (din nou). Nucleara îşi face efectul. Băsescu îşi gravează o sticlă de whisky cu dictonul finis coronat opus şi pleacă, în sfârşit, de la Cotroceni, într-o binemeritată (pentru toată lumea) vacanţă".
Vlad Petreanu precizează că este doar o presupunere, subliniind că din toată secvența, "nu se lipeşte este auto-devoalarea lui Turcescu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News