Robert Negoiţă: Voi cere Curţii de Conturi un control la Sectorul 3
Robert Negoiţă, noul primar al Sectorului 3 a fost instalat oficial, marţi, acesta declarând că va cere Curţii de Conturi un control pentru a vedea dacă banii au fost cheltuiţi corect şi transparent, precizând că vor exista cu siguranţă schimbări de personal.
Robert Negoiţă a depus jurământul şi a preluat, marţi, mandatul de primar al Sectorului 3, în cadrul unei ceremonii oficiate de Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele.
În prima declaraţie pe care a făcut-o în calitate de primar al Sectorului 3, Robert Negoiţă a spus că va cere Curţii de Conturi un control de fond, precizând că nu este în sarcina sa acest lucru.
"Eu trebuie să verific dacă banii au fost cheltuiţi corect şi transparent, am solicit Curţii de Conturi un control de fond", a spus Robert Negoiţă, răspunzând unei întrebări privind activitatea fostului edil Liviu Negoiţă.
Fostul primar al Sectorului 3 nu a participat la ceremonia de învestire în funcţie a lui Robert Negoiţă.
Înrebat dacă va face schimbări de personal la Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă a spus că nu a luat deocamdată nicio decizie, dar cu siguranţă vor fi schimbări.
"Cu siguranţă vor fi schimbări. Nu mă întrebaţi în ce direcţii, pentru că este vorba de persoane şi nu ar fi corect să afle în acest mod. Nu am luat nicio decizie, dar cu siguranţă vor fi făcute schimbări", a precizat Robert Negoiţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News