"Avem în Parlament, din nefericire, astfel de reprezentanţi care sunt distructivi. Vă puteţi imagina că avem consilieri locali care au iniţiativă, propun un proiect de hotărâre, după care votează împotriva lui. Există aşa ceva. De ce? Din reflexul de a vota împotriva a orice. Avem datoria să facem politică tocmai pentru a încuraja acele formaţiuni politice din care, din fericire, ALDE face parte şi sunt astăzi aici pentru că avem un parteneriat în Sectorul 3 cu ALDE şi un parteneriat constructiv cu ajutorul căruia reuşim să facem multe lucruri", a susţinut Negoiţă, potrivit Agerpres.
El a avut cuvinte de apreciere la adresa mai multor membri ALDE, printre care Norica Nicolai şi Călin Popescu-Tăriceanu.
"Apreciez mult multe persoane din ALDE, cu care am colaborat, pe care îi admir, care au poziţii corecte şi mai ales poziţii care lipsesc parcă din ce în ce mai mult în România, poziţii curajoase. Una dintre aceste persoane este doamna Norica Nicolai, pe care o apreciez foarte mult. Este domnul Tăriceanu, pe care îl apreciez foarte mult, pentru că are nişte poziţii de cele mai multe ori corecte şi îndrăzneţe şi sunt aici pentru a-mi exprima acest punct de vedere că îmi doresc în continuare să colaborez la fel de bine, dacă nu chiar şi mai bine, pe toate planurile şi la toate nivelurile", a precizat Negoiţă.
Filiala sectorului 3 a ALDE are joi conferinţa pentru alegerea noilor structuri de conducere, respectiv a preşedintelui şi a Biroului Politic Teritorial.
Pentru funcţia de preşedinte al filialei ALDE Sector 3 candidează viceprimarul sectorului 3 Elena Petrescu.
Pe lista pentru ocuparea celor 31 de locuri în Biroul Politic Teritorial ALDE Sector 3 (nouă vicepreşedinţi, membri şi membri supleanţi) sunt înscrişi 36 de candidaţi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)