Robert Negoiță și Dan Tudorache, parteneriat în domeniul sortării gunoiului
Robert Negoiță, primarul Sectorului 3, și Dan Tudorache, primarul Sectorului 1, au semnat, joi, asocierea dintre SD 3 Salubritate și Deszăpezire S3 SRL și CET Grivița SRL în vederea achiziționării unei stații de sortare a deșeurilor municipale și de tratare a fracției organice din deșeuri solide urbane cu obținere de biogaz și curent electric.
În acest mod, ambele societăți vor pune în practică OUG 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a OUG 196/2015 privind Fondul de Mediu.
"Este de datoria noastră să găsim cele mai bune soluții, astfel încât să îndeplinim parametrii de reciclare, selectare și a întrebuințării a unui procent cât mai mare din tot ce înseamnă deșeuri. Pe cale de consecință. contractul pe care îl semnăm astăzi se referă la o stație de selectare care ets ecapabilă să satisfacă și să proceseze gunoiul din Sectoarele 1 și 3", a declarat Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
La rândul său, Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 a declarat că: "Avem o obligație față de cetățenii celor două sectoare, din moment taxa pe gunoi este zero în cele două sectoare. Pe mine mă interesează și mai mult această problemă, pentru că în București există o singură gropaă de gunoi, care se aflăâ pe teritoriul Sectorului 1, iar în acest moment avem undeva la circa 50.000 de semnături ale cetățenilor din zonă care solicită problema mirosului din zona gropii de gunoi, miros care ajunge uneori și în centrul Capitalei".
Prețul noii stații de sortare, referindu-ne doar la tehnologie, se ridică la circa cinci milioane de euro, fără a lua în calcul construcția în sine, în final costul ridicându-se la circa 10 milioane de euro. Despre terenul pe care se va afla noua stație, edilul Sectorului 3 a declarat că sunt mai multe variante, dar terenul nu se află în București.
Colectarera selectivă a gunoiului, chiar dacă aceasta există la nivelul celor două sectoare, nu este la un nivel mulțumitor, dar stația care se va construi va putea selecta gunoiul în forma în care se află, fără colectare selectivă.
Noua stație de sortare va deservi numai Sectoarele 1 și 3, aceasta urmând să fie funcțională în termen de opt luni de la data semnării contractului. Capacitate stației va fi de 30 de tone pe oră, putând funcționa 24 de ore pe zi timp de 365 de zile pe an, după cum a declarat Robert Negoiță.
Vezi si: Dan Tudorache, premieră în Sectorul 1 privind colectarea gunoiului
Vezi si: EXCLUSIV Negoiță, noi sisteme în Sectorul 3: Mă duc și îl iau direct de acasă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News