Robert Csaba, de la chelner în străinătate la propriul său șef în România: "În afară erau costuri uriașe cu viața"
Invitatul de astăzi la Diaspora în Direct este Robert Csaba, un român care a revenit din străinătate în țara natală și care a reușit să își deschidă o afacere înfloritoare în România. Iată cum a ajuns în acest punct, după ce s-a luptat să strângă bani în străinătate.
Robert Csaba, antreprenor român în domeniul patiseriei, a reușit să transforme o afacere mică într-o reușită înfloritoare în orașul său natal, Sfântu Gheorghe. La vârsta de 38 de ani, Robert a deschis o patiserie în România, oferind produse tradiționale precum kurtos, langoș și gogoși pentru localnici și turiștii care trec prin zonă.
Cu toate că a experimentat dificultăți inițiale în afacere, el a învățat din experiențele anterioare și și-a dedicat timp și efort pentru a oferi produse de calitate.
Cum face față concurenței
Afacerea lui Robert este o afacere de familie, implicând atât mama, cât și soția sa în producție și vânzare. Rețeta pentru kurtos, un desert tradițional românesc, a fost adusă de mama lui Robert, iar aceasta joacă un rol esențial în menținerea calității produselor. De asemenea, tatăl lui Robert este implicat în afacere, ceea ce îi oferă o dimensiune autentică și familială.
„Mama a venit cu rețeta, este mereu lângă mine, mai ales la festivaluri, soția la fel, tatăl meu este implicat, toți suntem.”, explică el.
Chiar dacă piața este competitivă, Robert se mândrește cu calitatea produselor sale și reușește să atragă clienți fideli. El a menționat că la un festival recent de kurtos, chiar și cu 13 concurenți prezenți, coada la standul său era cea mai lungă, demonstrând că calitatea primează în ochii clienților.
„Produsele sunt de calitate. Nu putem fi prea mari momentan, pentru că este destul de greu să ai și produse de calitate și o afacere extinsă. Momentan de axăm pe partea de calitate a produselor. De exemplu, weekendul trecut a fost festival de kurtos în Sfântul Gheorghe și au venit comercianți de peste tot din țară, din Baia Mare, din Harghita din Brașov, erau 13 concurenți, dar tot la noi era cea mai mare coadă. Era coada cam de o oră jumătate. Chiar vorbea cu mama că eu nu aș sta o oră pentru un kurtos, dar e vorba de calitate pentru a avea succes.”, spune acesta.
Munca în străinătate: „Sunt costuri uriașe de trai”
Robert Csaba a avut experiențe anterioare în străinătate, unde a lucrat în industria ospitalității, dar a fost mereu dornic să se întoarcă în România pentru a-și dezvolta propria afacere. El a povestit despre prima sa experiență de muncă în Cipru, unde a lucrat ca chelner timp de câteva luni. Deși experiența a fost dificilă la momentul respectiv, el se uită acum cu umor la aventurile sale.
„Prima dată am fost în Cipru, unde am fost chelner din iulie până la final de octombrie cam așa. Am muncit la un hotel de 5 stele, super luxos, care s-a deschis tocmai în august. Eram foarte mulți din România, Harghita, București etc. Însă, nu era un salariu foarte mare, cam 650 de euro pentru o lună de zile de muncă. Luam și bacșiș, dar nu prea mult pentru că eram mulți chelneri și se împărțea.
Acum am auzit de la o prietenă care a rămas că se plătește mai bine și acolo, până la 2000 de euro la recepție, dar sunt costuri uriașe de trai. Atunci nu plăteam cazare, ne oferea hotelul la care munceam. Dar tot trebuia să cumperi câte ceva de mâncare și este destul de costisitor. Ca să ai un salariu decent, discutând de Cipru, trebuie ori să stai la recepție, ori să fii manager, așa cred eu. ”, povestește el.
Întoarcerea în România și decizia de a începe o afacere proprie au fost motivate de dorul de casă și de dorința de a-și dezvolta propria afacere. De-a lungul timpului, el a învățat din experiențele sale anterioare și și-a dedicat timpul și pasiunea pentru a crea produse de calitate în domeniul patiseriei. Afacerea sa de familie s-a dezvoltat și a câștigat popularitate în zonă, și el se mândrește cu contribuția fiecărui membru al familiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News