Data publicării:

Robert Cazanciuc: Dosarele vor putea fi consultate electronic, de acasă, contra cost

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

De anul viitor, dosarele de la instanță vor putea fi consultate de acasă, contra cost, atât de judecători, dar și de oamenii simpli, pe baza unor parole, asta după ce se va face electronizarea dosarelor, proces ce va costa zeci de milioane de euro și pentru care Ministerul Justiției va avea nevoie de un partener privat, a anunțat vineri ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, într-o conferință de presă, la Sibiu, relatează Agerpres.

"O să demarăm anul acesta un proiect destul de mare de electronizare a dosarelor, în așa fel încât oamenii și mai ales profesioniștii să poată accesa de la distanță dosarul în format electronic, să nu mai fie nevoiți să vină fizic în instanțe, în cadrul arhivelor care totdeauna vor fi insuficiente. Pe baza unor parole, poate fi accesat întreg dosarul de la instanță, atât de judecător, cât și de cei care vin în contact cu justiția", a spus Robert Cazanciuc.

El a declarat că, de anul viitor, consultarea dosarelor electronic, de acasă, contra cost va începe cu o instanță mare din țară, pilot.

Citește și: PNL și PDL solicită audierea ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, în Comisia Juridică a Camerei

"Noi vrem să finalizăm procedura de achiziție publică până la sfârșitul anului și în primele luni ale anului viitor să începem cu o instanță pilot. Nu am stabilit ce instanță pilot, asta o să vedem după ce vom avea un câștigător la această procedură de achiziție publică. Ideea este că o să încercăm să mergem pe instanțe destul de mari și nu pe o instanță mică, tocmai pentru a vedea eventualele hibe ale sistemului", a precizat ministrul Justiției.

Potrivit acestuia, electronizarea dosarelor de la instanțele din România va costa zeci de milioane de euro, iar pentru cetățenii care vor apela la acest serviciu va exista o taxă în acest sens. Accesul la dosarele din justiție va rămâne gratuit în continuare, pentru cei care se vor deplasa la arhivele instanțelor, pentru a le consulta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel