Ro-Alert în Sibiu. Un urs a fost lovit pe stradă de o mașină / Animalul a murit
Un mesaj Ro-Alert a fost emis, duminică seară, în județul Sibiu.
Un urs a fost ucis, duminică seară, de un șofer care se deplasa cu autoturismul în județul Sibiu către Brașov.
„Un autoturism condus spre Brașov a lovit un urs aflat pe carosabil. Evenimentul s-a soldat cu decesul animalului și avarierea autoturismului. Animalul se află în afara părții carosabile. La fata locului sunt prezenți polițiști pentru fluidizarea traficului, jandarmi și reprezentanți ai fondului forestier“, a transmis IPJ Sibiu.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj al ISU Sibiu, ia locuitorii din zonă au fost avertizați prin mesaj Ro-Alert cu privire la prezența animalului.
„În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost sesizat un accident rutier în care un autoturism a lovit un animal sălbatic (urs) pe raza localităţii Arpaşu de Jos. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD pentru a asigura măsurile din competenţele ISU Sibiu”, se arată într-un mesaj al ISU Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News