Data publicării:
Ritli încolţit în cazul UMF Târgu Mureş: peste 26.000 de oameni au semnat petiţia pentru retragerea HG
Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
Profesorii de la UMF Târgu Mureş au iniţiat o petiţie prin care îi cer miistrului Ladislau Ritli să retragă Hotărârea de Guvern prin care se doreşte separarea învăţământului pe criterii etnice. Petiţia are partea de o mare susţinere populară, până în prezent ea fiind semnată de 26227 de persoane, multe dintre acestea chiar de etnie maghiară. Demersul a fost iniţiat de Dr. Florin Buicu şi urmează ca petiţa să îi fie trimisă ministrului sub forma unei scrisori deschise.
Iată petiţia iniţiată de Dr. Florin Buicu:
Stimate Dle Ministru,
Subsemnatul Buicu Corneliu Florin, asistent universitar la UMF TgMures, initiator al Petitiei: "Respectati autonomia universitara la UMF Tg-Mures", va solicit respectuos prin prezenta, retragerea Proiectului de Hotarare de Guvern de modificare a structurii universitatii.
Va atasez textul petitiei, postata pe site-ul: www. petitieonline.com, la adresa:http://www.petitieonline.com/respectati_autonomia_universitara_la_umf_tg-mures
De asemenea, va atasez si semnaturile, in numar de 26227 la data de 23 martie 2012, ale sustinatorilor acestei petitii.
In textul petitiei am solicitat:
"- respectarea autonomiei universitare in general, si in special la UMF Tg-Mures;
- neimplicarea politicului in activitatea academica in general, si in special la UMF Tg-Mures;
- recunoasterea Cartei UMF Tg-Mures;
- recunoasterea alegerilor la UMF Tg-Mures;
- nesepararea invatamantului pe criterii etnice la UMF Tg-Mures;
- anularea Proiectului de Hotarare de Guvern privind separarea pe criterii etnice a invatamantului la UMF Tg-Mures."
Prin Proiectul de Hotarare de Guvern, nu este respectata autonomia universitara, neexistand acordul Senatului universitatii asupra modificarii de structura, nu pot fi identificate beneficii ci numai dezavantaje pe termen scurt, mediu si lung atat pentru studentii care invata in limbile romana, engleza si maghiara, dar si pentru beneficiarii sistemului de invatamant medical, pacientii, nu sunt respectate prevederile legate de acreditarea programelor de studiu de catre ARACIS sau alte organisme de evaluare a calitatii in invatamantul superior, nu a fost efectuat un studiu de impact asupra studentilor care invata in limbile romana, maghiara si engleza.
La Universitatea de Medicina si Farmacie din TgMures, multilingvismul si multiculturalitatea sunt respectate prin posibilitatea acordata studentilor vorbitori de limba maghiara de a desfasura activitati in limba materna: admitere, audierea cursurilor, sustinerea examenelor, sustinerea lucrarilor de licenta, desfasurarea de activitati stiintifice in cadrul cercurilor stiintifice si al manifestarilor stiintifice desfasurate in limba maghiara, etc.
Va solicit respectuos transmiterea unei pozitii oficiale din partea Dvs., a Ministerului Educatiei, legat de aceasta petitie.
Va multumesc pentru atentie.
Cu consideratie,
Dr. Florin Buicu
Vezi aici lista oamenilor care au semnat petiţia
http://www.dcnews.ro/wp-content/uploads/2012/03/Semnaturi_petiteonline_Respectati_autonomia_universitara_la_umf_tg-mures.pdf
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News