Data actualizării:
Data publicării:

Riscul apariției unei pandemii de gripă aviară. EFSA avertizează că oamenii nu au imunitate împotriva virusurilor H5

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

EFSA avertizează că există riscul apariției unei pandemii de gripă aviară.

Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) avertizează că există riscul apariției unei pandemii de gripă aviară dacă virusul devine transmisibil între oameni, deoarece aceştia nu au imunitate la virus, transmite Agerpres, citând Reuters.

Avertismentul vine la o zi după ce în Texas s-a anunţat că tulpina H5N1 de gripă aviară, cunoscută în mod obişnuit sub numele de gripă aviară, a fost detectată la o persoană care a avut contact cu vaci de lapte care ar fi fost infectate cu virusul.

Focarele de gripă aviară s-au răspândit geografic, inclusiv în Antarctica 



Răspândirea gripei aviare este o preocupare pentru guvernele țărilor, dar şi pentru industria păsărilor de curte, din cauza pagubelor uriașe pe care le poate provoca şi a riscului de transmitere umană. Deși numărul focarelor de gripă aviară a fost mai scăzut până acum în acest sezon, acestea s-au răspândit geografic, inclusiv în Antarctica şi la un număr tot mai mare de mamifere, crescând riscul ca virusul să evolueze într-o ameninţare în creştere pentru oameni. Totuși, până în prezent, nu a fost observată o transmitere susţinută de la om la om. În plus, transmiterea gripei aviare de la animale infectate la om este rară.

EFSA explică însă că aceşti virusuri continuă să evolueze la nivel global şi, odată cu migrarea păsărilor sălbatice, ar putea fi selectate noi tulpini care poartă potenţiale mutaţii pentru adaptarea la mamifere.

"Dacă virusurile gripei aviare A(H5N1) dobândesc capacitatea de a se răspândi eficient în rândul oamenilor, transmiterea pe scară largă ar putea avea loc din cauza lipsei de apărare imunitară împotriva virusurilor H5 la oameni", a spus EFSA într-un raport.

Câte cazuri de infecţie la om cu gripă aviară H5N1 au fost raportate


Între ianuarie 2003 şi 26 februarie 2024, aproximativ 887 de cazuri de infecţie la om cu gripă aviară H5N1 au fost raportate la nivel global, a anunțat  Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în ultimul său raport. Dintre acestea, 462 au fost fatale, reprezentând o rată de 52%.

Majoritatea cazurilor umane au fost detectate la persoane cu expunere neprotejată la păsări de curte bolnave sau moarte, pieţe de păsări vii sau la un mediu contaminat.

EFSA indică faptul că mamiferele sălbatice ar putea acţiona ca gazde punte între păsările sălbatice, animalele domestice şi oameni. În plus, și animalele de companie, cum ar fi pisicile care trăiesc în gospodării şi au acces la exterior, ar putea fi, de asemenea, un potenţial vehicul de transmitere, a precizat Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel