Risc pentru părinți și copii. Medicii de familie intervin
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Necesitatea eliberării avizelor epidemiologice și a adeverințelor de sport de către medicii de familie pentru toți copiii care vor începe școala excede legislația în vigoare, transmite Societatea Națională de Medicina Familiei.

„Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a luat act cu surprindere de afirmațiile care circulă în spațiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice și a adeverințelor de sport de către medicii de familie pentru toți copiii care vor începe școala în data de 14 septembrie 2020.

Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil”, se arată într-un comunicat de presă al SNMF, intitulat „Birocrația mai presus de lege, mai importantă decât sănătatea copiilor și părinților”.

Potrivit sursei citate, normele privind setul documentelor necesare și momentul eliberării acestor documente sunt prevăzute explicit în Anexa 3 la Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății 5289/1668/2011 precum și în informarea nr 1329/08.09.2020 transmise de Ministerul Sănătății către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București.

„Aceste acte medicale care să ateste starea de sănătate a copilului se vor elibera doar la înscrierea/transferul/terminarea ciclului de învățământ și cuprind adeverința medicală (anexa 1) respectiv aviz epidemiologic (anexa 2). În conformitate cu prevederile anexei 3 din Ordinul Ordinul nr. 5298/2011, avizul epidemiologic seeliberează în următoarele circumstanțe:
a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;
b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.
Menționăm că este necesar a se face distincția între avizul epidemiologic care are o durată limitată de valabilitate mai ales în context pandemic și adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate care este necesară doar la înscrierea într-un ciclu de învățământ (la intrarea în grădiniță, clasa I-a, clasa a Va și clasa a IX-a) și se eliberează la data efectuării examenului de bilanț tocmai pentru a nu aglomera cabinetele de medicină de familie la început de an școlar”, mai susțin medicii de familie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel