Rihanna înfurie India după ce și-a arătat susținerea pentru fermierii protestatari
India a acuzat „străinii” de „senzaționalism”, după un mesaj pe Twitter al cântăreței Rihanna despre fermieri a atras atenție globală.
Conform BBC, mesajul de susținere pentru fermierii din India al Rihannei a fost urmat de replici de la activista Greta Thunberg și nepoata vicepreședintelui SUA, Meena Harris. Aceste mesaje foarte distribuite au devenit virale pe Twitter, adunând mii de comentarii.
„Tentația comentariilor sau hashtag-urilor senzaționale de pe rețelele de socializare, mai ales când sunt inițiate de celebrități, nu este nici corectă, nici responsabilă”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe din India.
Ce s-a întâmplat în India?
Fermierii indieni protestează la marginile orașului Delhi din cauza noilor legi ale agriculturii. India a suspendat internetul mobil în jurul capitalei sale, unde zeci de mii de fermieri s-au strâns să protesteze împotriva legilor.
Protestul a ajuns pe primele pagini ale ziarelor internaționale săptămâna trecută, când un marș al fermierilor s-a sfârșit în confruntări fatale. Agricultorii s-au opus violențelor, dar au spus că protestele vor continua. „De ce nu vorbim despre asta? #ProtestulFermierilor”, a transmis Rihanna, pe Twitter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News