Data publicării:

Ridley Scott dă vina pe mileniali pentru eşecul filmului The Last Duel. Irina Nistor: Ar trebui să ne îngrijoreze. Nu se vor mai face filme sofisticate

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Cultura
WhatsApp
Captură Video
Captură Video

Irina Margareta Nistor, cunoscut critic de film, a reacţionat în exclusivitate pentru DC NEWS cu privire la afirmaţiile regizorului Ridley Scott despre eşecul la box-office al filmului "The Last Duel". 

Filmul a avut încasări la box-office de doar 27 de milioane de dolari, deşi bugetul a fost unul destul de mare, de 100 de milioane de dolari. Nici distribuţia nu este rea, Matt Damon şi Adam Driver având rolurile principale. 

Regizorul spune că eşecul este cauzat de mileniali, care nu vor să mai înveţe nimic. 

„Disney a făcut o treabă fantastică pe partea de promovare. Șefilor le-a plăcut filmul, eram îngrijorat că nu este pentru ei”, a spus Scott. „Cred că totul se rezumă la ceea ce avem astăzi: publicul care a crescut cu aceste telefoane mobile extraordinare. Milenialul [care] nu vrea niciodată să fie învățat nimic decât dacă-i spui pe telefonul mobil”, a continuat el.

„Este o problemă generală, dar cred că avem de-a face cu asta chiar acum cu Facebook. Este o direcție greșită, care s-a întâmplat în acest caz, faptul că s-a oferit un tip greșit de încredere acestei ultime generații, cred”, a continuat el.

„Cu toții am crezut în acest scenariu, că este grozav. Și am reușit să facem acest film. Nu poți câștiga tot timpul. Nu am regretat niciodată un film pe care l-am făcut. Niciunul. Am învățat foarte devreme să fiu propriul meu critic. Singurul lucru despre care ar trebui să am o părere este despre ceea ce tocmai am făcut. În rest, pleacă. Asigură-te că ești fericit. Și nu te uita înapoi. Asta sunt eu”, a concluzionat Ridley Scott, conform Filmnow. 

VEZI TRAILERUL ŞI MAI MULTE DESPRE FILM AICI

Irina Margareta Nistor: Nici Stăpânul Inelelor, dacă ieşea acum, nu mai avea acelaşi succes 

"FIlmul este unul absolut remarcabil, dar presupune atenţie distributivă ceva mai mare decât ecranul telefonului. Până aici e o oarecare justificare. Dar ar trebui să ne îngrijoreze şi faptul că este o lipsă de lectură. Nu mai ştim nimic dincolo de secolul nostru. Cred că de fapt cea mai mare vină o au şcolile, indiferent că e vorba de cele de la noi sau cele din afară. Ar trebui să se concentreze mai mult pe o poveste foarte frumoasă, aşa cum e istoria, şi care se şi repetă, din păcate. Cine nu o ştie, va avea tot timpul surprize la nenorocirile prin care va trece cu mai mult sau mai mult succes.

Filmul este absolut remarcabil. Scenariul este făcut de doi actori care au debutat ca scenarişti şi care ştiu foarte bine să construiască, au avut grijă să aibă distribuţie impecabilă, au reuşit să ne facă să vedem cum era lumea de atunci. Deci eu chiar nu înţeleg căderea acestui film", a punctat Irina Margareta Nistor pentru DC NEWS. 

Aceasta a spus, însă, că 2021 nici măcar Stăpânul Inelelor, trilogie care a primit 17 premii OSCAR, nu ar mai avea succesul din urmă cu 20 de ani. 

"Pentru el urmează House of Gucci, unde va fi înghesuială. E despre modă şi a fost şi abil Ridley Scott, pentru că a luat-o pe Lady Gaga în distribuţie. Deci se vor duce fanii ei să vadă filmul. L-a mai luat şi pe Adam Driver încă o dată. E păcat de The Last Duel, pentru că e foarte bine făcut, iar actriţa din rolul principal este o surpriză totală faţă de tot ce a jucat până acum. Asta înseamnă, din păcate, că nimeni nu va mai face filme mai sofisticate. Mai merge cu modă, mai aducem două cântăreţe, vine lumea şi plăteşte biletul. Eu nu ştiu dacă ar fi avut succes acum Stăpănul Inelelor. Când a ieşit, era alt context, iar lumea oricum s-a împărţit în fani Harry Potter şi fani Stăpânul Inelelor. Mai ales că nu erau şi vedete care să atragă ca un magnet publicul", a mai precizat criticul de film. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel