Au fost afișate rezultatele de la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea august - septembrie, transmite Agerpres. Rata de promovare, înainte de contestaţii, se situează la 32,5%, mai mare cu 2,2% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (30,3%), a anunţat miercuri Ministerul Educaţiei.
Potrivit Ministerului Educaţiei, aceasta este cea mai ridicată rată de succes consemnată pentru acest tip de sesiune din anul 2009 până în prezent.
Din totalul candidaţilor promovaţi (9.271), 6.412 candidaţi provin din promoţia 2021 - 2022, iar 2.859 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoţia curentă este 34,1%, iar pentru promoţiile anterioare - 29,5%.
În judeţul Călăraşi, unde lucrările scrise ale candidaţilor au fost evaluate digitalizat în cadrul unui program-pilot derulat în premieră în acest an, rata de succes a fost de 26,6%.
Unde au fost afișate rezultatele
La probele scrise s-au prezentat 28.496 de candidaţi din totalul celor 34.823 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 112 candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).
Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate miercuri, 31 august, ora 12,00, în centrele de examen şi pe pagina web dedicată.
La fel ca în prima sesiune, rezultatele au fost publicate prin anonimizarea datelor personale ale candidaţilor, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR).
Până când pot fi depuse contestațiile
Contestaţiile pot fi depuse tot miercuri, în intervalul orar 12,00 - 18,00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (interval 1 - 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.
Media minimă de promovare a examenului este 6 (şase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.
Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului, publicate. Cîmpeanu: Sunt extrem de importante
„Reperele metodologice pentru aplicarea curriculumului la clasa a IX-a în anul școlar 2022 - 2023” au fost publicate pe 30 august.
„Acestea au fost elaborate pe discipline/module/grupe de discipline/domenii de pregătire profesională, după caz, oferind îndrumare și sprijin cadrelor didactice în planificarea, proiectarea și organizarea procesului de predare-învățare-evaluare.
Mulțumesc celor peste 600 de cadre didactice din grupurile de lucru pe discipline pentru activitatea desfășurată pentru elaborarea acestor repere metodologice, extrem de importante pentru cadrele didactice și, implicit pentru elevi și pentru părinți!”, a transmis, pe facebook, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.
Admiterea la liceu, fără media claselor V-VIII. Anunțul ministrului Cîmpeanu
Ministerul Educaţiei a eliminat media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023.
Ministerul Educaţiei şi partenerii de dialog social au agreat în şedinţa Comisiei de Dialog Social eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023, ierarhizarea urmând a se realiza doar pe baza mediei obţinute la Evaluarea naţională. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”