Data publicării:

Rezultate testare PISA. Președintele Consiliului Național al Elevilor: Să nu dăm vina pe elevi, statul să intervină!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
Elevi in clasa
Elevi in clasa

Rezultatele slabe ale elevilor români la testarea PISA stârnesc controverse. Contactată de DC News şi întrebată dacă nu există şi o vină a elevilor pentru această situaţie, Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, spune că statul este cel care ar trebui să intervină.

Antonia-Laura Pup a spus că s-au strâns 130.000 de mii de semnături pentru schimbarea planului-cadru. Mai mult decât atât, preşedinta Consiliului Naţional al Elevilor precizează că elevii trebuie să conştientizeze importanţa acestor evaluări. 

 "În primul rând vorbim de o acţiune a statului, care ar trebui să intervină şi bineînţeles că aici vorbim de mai mulţi actori. Nu cred că trebuie să lăsăm vina asupra elevilor, că până la urma urmei, educaţia este o prioritate naţională şi ar trebui ca decidenţii din zona educaţională să se comporte ca atare. Elevii trebuie să fie sprijiniţi şi să conştientizeze şi ei importanţa acestor evaluări, să le ia în serios. Există o dorinţă să nu mai funcţionăm după acest plan cadru din 2003. E important să fie şi ei parte din proces. Aşa ar trebui să se contureze o viziune care să corespundă nevoilor lor", a spus Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, pentru DC News.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Naţional al Elevilor, pentru rezolvarea problemelor care definesc sectorul educațional la momentul actual, este important ca factorii decizionali din sector să prioritizeze revizuirea planurilor-cadru, prin operaționalizarea grupurilor de lucru aferente, din care face parte și structura de reprezentare a elevilor la nivel național.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel