Data publicării:

Rezultate PISA. Adriana Săftoiu, reacţie: Copiii sunt învăţaţi să repete pe de rost, nu să înţeleagă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Adriana Săftoiu a reacţionat după publicarea rezultatelor testelor PISA şi a menţionat că este complet normal să fie atât de slabe rezultatele, având în vedere modul în care învaţă elevii din România. 

"Rezultatele testelor PISA sunt de ani buni la fel. România ocupă mereu un loc modest. Și e normal să fie așa. Pentru că elevii noștri nu sunt învățați în spiritul testelor PISA. Iau doar proba "citire", respectiv înțelegerea unui text. De exemplu, acum ceva ani au avut de interpretat o dietă de slăbire si, în alt an, o etichetă de biscuiți. Ca să poți interpreta, citi aceste subiecte, presupune să știi să faci corelare de informații, între chimie, biologie, anatomie etc. La noi, copiii nu învață făcând corelare între informații, între materii. Ei sunt învățați să repete pe de rost niște lecții", a scris Adriana Săftoiu pe Facebook. 

Rezultatele vor fi la fel la următorul test

"Nu mă miră deloc că nu reușim să facem saltul. Nu știu cum a sunat subiectul de acum, dar e limpede că îi aruncăm în "apă" fără ca bazinul să aibă apă. La viitorul test PISA va fi la fel, cât timp nu se schimbă spiritul din scoala românească. Nu elevii sunt vinovați că nu știu să citească eticheta de pe pachetul de biscuiți.

PISA nu investighează modul de performare a unui anumit curriculum şcolar, ci ceea ce ştiu şi pot face elevii în mod real, practic, la finalul învăţământului obligatoriu, precum şi abilitatea lor de a reflecta activ asupra propriului proces de cunoaştere şi asupra propriilor experienţe de învăţare", a mai scris Adriana Săftoiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel