Rezultate Olt. Candidaţii PSD s-au clasat pe primul loc
Datele provizorii ale AEP arată că PSD a obținut prima poziție în județul Olt.
Candidaţii PSD s-au clasat pe primul loc în judeţul Olt, obţinând 58,1% din voturi la Senat şi 57,2% din voturi la Camera Deputaţilor, iar pe locul al doilea s-au clasat candidaţii PNL, cu aproape 19,89% din voturi la Senat şi 19,91% din voturi la Camera Deputaţilor, potrivit rezultatelor provizorii de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, scrie Agerpres.
Pe locul al treilea în judeţul Olt se clasează candidaţii Alianţei pentru Unirea Românilor, cu 5,81% din voturi la Senat şi 5,63% din voturi la Camera Deputaţilor.
Cât a obținut USR PLUS
Candidaţii Alianţei USR PLUS au obţinut 5,21% din voturi pentru Senat şi 5,15% din voturi pentru Camera Deputaţilor, fiind pe locul al patrulea în opţiunile alegătorilor.
Pe locul al cincilea în judeţul Olt s-a clasat Pro România, cu 4,75 din voturi la Senat şi 4,9% din voturi la Camera Deputaţilor. PMP a obţinut 2,90% din voturi la Senat şi 2,68% din voturi la Camera Deputaţilor, PPU-SL - 1,01% la Senat şi 1,06% la Camera Deputaţilor, iar celelalte partide au obţinut mai puţin de 1% din voturi.
Potrivit site-ului AEP, rezultatele provizorii din judeţul Olt includ voturile din toate cele 380 de secţii de votare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News