Rezultat vot prezidențiale. Ce scor a obținut Dăncilă acasă la Dragnea
Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a obținut un scor mare în Teleorman.
47% din voturile teleormănenilor a obținut Viorica Dăncilă. De precizat că Teleorman este și casa președintelui PSD, Viorica Dăncilă, nu doar a fostului președinte al partidului.
Este secondată de candidatul susţinut de PNL, Klaus Iohannis, cu 30% din voturi, conform numărătorii paralele realizate de PSD Teleorman.
Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, Adrian Gâdea, a precizat, pentru Agerpres că, în Teleorman, după finalizarea numărătorii paralele, Viorica Dăncilă s-a clasat pe primul loc, cu 47% din voturi, iar pe locul al doilea se află Klaus Iohannis, creditat de 30% dintre alegători.
La scrutinul de duminică, în Teleorman s-au prezentat la urne 155.446 de alegători, înregistrându-se o prezenţă la vot de 50,28%.
Prezență uriașă la vot
În două secţii de votare din judeţ, în satele Zlata şi Gresia, prezenţa la vot a fost de peste 100%, iar în alte cinci secţii, tot din mediul rural, alegătorii s-au prezentat la vot în proporţie de peste 90%. La polul opus se situează patru secţii, din Alexandria, Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede şi Prundu, unde prezenţa la vot a fost sub 30%.
La nivelul judeţului, în listele electorale permanente au fost înscrişi 308.831 de alegători şi au fost deschise 334 de secţii de votare.
În anul 2014, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, prezenţa la vot în judeţ a fost de 57,16%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News