Data publicării:
Rezultat parlamentare 2020. Rareș Bogdan DINAMITEAZĂ USR-PLUS. Semnalul SERII ”cu drag și simpatie”
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a reacționat ferm la mesajele care vin din USR-PLUS. Este semnalul clar al serii către Dacian Cioloș și Dan Barna.
”Eu cred că PNL este îndreptățit să dea premierul. Președintele României a făcut declarații extrem de clare că prima opțiune este Ludovic Orban. Ludovic Orban este președintele PNL, un partid care a câștigat alegerile parlamentare din acest an și care, se va vedea până la sfârșitul numărătorii, că va lua minimum 3% peste PSD, care este ușor cam sus. Eu am învățat că numărătoarea este cea care dă rezultatul.
Sigur că domniile lor, cei din USR, au tot dreptul să facă propuneri, dar cred că au decență, sunt oameni care știu simțul măsurii și știți cum e... aici e ca povestea dintre Brătianu și Iorga, când îl întreabă ce poate învăța un profesor universitar de la un inginer: măsura. Așa le zic și eu cu drag și simpatie, MĂSURA.
Eu știu, am învățat la școală că între 16-17% și 32% este o diferență de vreo 15 puncte, asta înseamnă, în termeni reali, o diferență de vreo 800.000 de voturi. În termeni parlamentari, înseamnă undeva la 70 de parlamentari în plus” a spus Rareș Bogdan, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News