Data actualizării:
Data publicării:

Rezultat moţiune. Gândire în stil mafiot. Vicepreşedinte al Senatului, REACŢIE

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

În urma informaţiilor ce au apărut în presă, potrivit cărora numărul parlamentarilor care au votat la moţiunea de cenzură a fost mai mic decât cel al voturilor totale consemnate, Mihai Goţiu a avut o reacţie.

Astfel, pe reţeaua de socializare Facebook, Mihai Goțiu, senator USR și vicepreședinte al Senatului, a publicat următorul mesaj: „SCUZE CĂ NU GÂNDIM ÎN STIL MAFIOT! Că n-au existat bile în plus la momentul deschiderii urnelor de vot pot depune mărturie, că le-am verificat. Că în urne au fost câte 251 de bile pot, de asemenea, confirma, că le-am numărat de două ori (împreună cu vicepreședintele de la PNL Iulia Scântei). Așadar, dacă au votat doar 249, există două posibilități: 1) unul sau doi dintre cei care au votat secret au introdus câte două, respectiv câte o bilă în plus în urne, iar listele cu numărul celor care au votat au fost falsificate; 2) doi dintre cei care au luat bilele le-au dat altor parlamentari (dintre cei care au votat secret) pentru a le introduce în urne (ca PSD să fie sigur de acele voturi), în situația asta cheia iese fără să fie nevoie de falsificarea listei de prezență/vot...

Povestea pare plauzibilă; din contorizarea voturilor la vedere pe care am făcut-o, îmi rezulta că PSD&ALDE ar mai fi avut nevoie de cel puțin două voturi pentru a trece moțiunea indiferent de ce ar fi făcut cei din grupul minorităților.
Din păcate, cu toate precauțiile luate nu ai cum să anticipezi toate modalitățile de furt. Doar cineva obișnuit să gândească în stil mafiot poate să prevadă că cineva riscă pușcăria în fața a zeci de camere de luat vederi."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel