Rezultat moțiune. Bogdan Chirieac: O victorie grea cât o înfrângere a PSD
Jurnalistul Bogdan Chirieac consideră că rezultatul votului la moţiunea de cenzură adoptată miercuri de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului reprezintă 'o victorie grea cât o înfrângere a PSD în acest moment'.
"Este o victorie grea cât o înfrângere a PSD în acest moment. Nu este o victorie de care PSD să fie mândru. Nu are cum să fie în acest mod. O moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Şi acea moţiune de cenzură trecută cu mare greutate cu votul secret şi bilele arătate liderilor de grup. Nu este un moment vesel nici pentru PSD, nici pentru România în acest moment", a declarat Chirieac pentru Agerpres.
Chirieac afirmă că "viaţa politică se va tulbura mult şi vom avea în perioada următoare o instabilitate pronunţată", iar PSD nu va avea parte de "limpezirea apelor".
"Nu se vor limpezi apele, pentru că Liviu Dragnea a supus partidul unei presiuni inimaginabile. Deci, o grupare din PSD va deveni disidentă în mod oficial acum. Vor fi independenţi, fiindcă vor fi expuşi din partid ori fiecare vot contează. Nu este în favoarea PSD. Nu are cum să fie în favoarea PSD să renunţi la oamenii tăi după şase luni", a adăugat Chirieac.
El este de părere că preşedintele Klaus Iohannis "reintră în scena politică pe uşa din faţă", dar susţine că şeful statului nu va oferi Opoziţiei posibilitatea de a forma guvernul, dar nici nu va pune un premier dorit de Liviu Dragnea.
"Intrarea a fost făcută încă de ieri de la Berlin, când, după negocierile PSD-UDMR, preşedintele Iohannis a spus foarte clar: autonomia pe criterii etnice nu este negociabilă. Ori, este exact ce era cât pe-aci să ofere PSD UDMR. (...) Nu va pune un alt guvern de altă coloratură pentru că am auzit-o cu toţii pe doamna Raluca Turcan şi ne-am înspăimântat. PNL nu e pregătit, categoric, în acest moment, să preia guvernarea. Dar nu cred că va pune (n.r. Klaus Iohannis) un premier dorit de domnul Liviu Dragnea. E un moment mult prea bun pentru Klaus Iohannis ca să nu obţină nişte avantaje de aici", a mai spus Bogdan Chirieac.
Moţiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor" a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 241 de voturi "pentru" şi 10 "împotrivă". Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News