Într-o rezoluţie aprobată joi cu 513 voturi pentru, 148 împotrivă şi 33 de abţineri, Parlamentul UE exprimă preocupări privind sistemul legislativ şi electoral din Polonia, privind independenţa justiţiei şi situaţia drepturilor fundamentale.
Eurodeputaţii avertizează că situaţia statului de drept s-a erodat în Polonia de când a fost declanşată procedura de sancţionare în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE.
„Consiliul UE şi Comisia Europeană trebuie să evite interpretarea îngustă a principiilor statului de drept şi să utilizeze procedura declanşată în virtutea Articoului 7 al Tratatului UE la potenţialul deplin, pentru toate principiile prevăzute în Tratatul UE", se arată în rezoluţie, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță