Data publicării:

REVOLTĂTOR! Zeci de pacienți infectați cu COVID-19, ținuți în frig. Unii și-au adus radiatoare de acasă

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Cincizeci  de pacienți bolnavi de COVID-19, internați la secția TBC a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu Severin, stau în frig de două zile.

Situația incredibilă la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin. Cincizeci de pacienți bolnavi de COVID-19, internați în secția TBC, stau în frig de două zile, transmite RomâniaTv. Ba mai mult, pacienții nu au nici apă caldă din cauza unei defecțiuni apărute la pompele de căldură a unității medicale. Unii pacienți și-au adus radiatoare de acasă pentru că frigul din saloane este insuportabil.

"Tata este internat. Este foarte frig, așa că i-am adus un radiator deocamdată.", a mărturisit un bărbat.

Conducerea spitalului pune avaria pe seama instalațiilor vechi de zeci de ani.

"Nu există căldură. Este o problemă tehnică de aproximativ două zile. A fost sesizată partea administrativă a spitalului. Este o problemă destul de importantă la nivelul central și practic o pierdere. O pompă de administrare creează de fapt această problemă. Este Secția Pneumologie a Spitalului Județean care de două luni de zile funcționează ca secție COVID.", a explicat unul dintre reprezentanții spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel