Data publicării:
Revoltă tineri PSD cu privire la Dușa și Teodorovici. Reacția lui Ciutacu
Tinerii social-democrați solicită înlocuirea a doi miniștri. În timp ce lui Mircea Dușa i se reproșează că este "comunist și nu știe engleză", Eugen Teodorovici este acuzat de "apariţii publice imorale" şi incompetență în absorbția fondurilor europene.
Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii "Ediția de seară", a comentat acest subiect la România TV.
Întrebat dacă tinerii din PSD și-au dat seama abia acum că Mircea Dușa nu știe foarte bine limba engleză sau dacă tinerii doar se folosesc de acest moment pentru a înlătura mai mulți oameni din Guvern, Victor Ciutacu a zis: "Logica mea merge spre varianta a doua. Asta voiam și eu să întreb: Când l-au pus Dușa ministru... era capitalist și știa bine limba engleză? Între timp a devenit comunist și a uitat limba engleză? Cât despre Teodorovici, nu îmi inspiră nimic din punct de vedere al competenței".
"Faptul că ești tânăr nu implică faptul și că ești deștept și competent. Poți fi tânăr și ticălos. Tinerețea poate fi un atu, dar asta nu înseamnă că este suficient să ai o carieră de ministru", a mai zis jurnalistul România TV.
VEZI ȘI: Revoltă în PSD. Tinerii nu-i vor pe Mircea Dușa și Eugen Teodorovici în Guvernul Ponta 4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News