Revoltă FACIAS: Milioane de euro cheltuite aiurea în dosare penale fără finalitate juridică
Statul român cheltuie milioane de euro în dosarele penale care nu au nicio finalitate juridică, potrivit datelor oficiale.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Justiției, Ministerului Public și Ministerului de Finanțe, detalii privind sumele cheltuite de stat pentru instrumentarea dosarelor penale care, ulterior, au fost infirmate sau clasate de instanțele de judecată.
„Motivele acestei solicitări se bazează pe îngrijorarea legitimă a FACIAS față de modul în care sunt alocate și cheltuite fondurile publice în cadrul proceselor judiciare, în special în cazurile în care aceste procese nu ajung la un rezultat juridic concret. În absența unui răspuns clar și detaliat din partea instituțiilor menționate, experții din cadrul FACIAS au realizat o analiză independentă a costurilor. Concluzia? Suma totală alocată pentru dosarele respective se ridică la o cifră alarmantă de peste 10 milioane de euro”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.
Potrivit FACIAS, într-un dosar al Curții de Apel Timișoara, costul zilnic al supravegherii operative se ridică la cca. 3.000 de euro. Mai mult, într-un dosar al Curții de Apel Brașov, s-au cheltuit 246.505 lei doar pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică și securitate națională.
„Această situație pune sub semnul întrebării eficiența și eficacitatea resurselor cheltuite în procesul de cercetare penală. Pe fondul unui număr semnificativ de dosare soluționate cu clasare sau cu decizii care constată costuri umflate, FACIAS se întreabă cine va răspunde pentru această gestionare ineficientă a banului public?”, mai spune FACIAS.
Plecând de aici, FACIAS solicită o analiză amănunțită și transparentă a acestor cheltuieli și militează pentru necesitatea unui control mai strict și a unei gestionări mai responsabile a fondurilor alocate acestor activități. Acest subiect va face obiectul dezbaterii „Statul de Drept Înseamnă Nicio Condamnare fără Probe”, organizată în data de 19 octombrie 2023, ora 11:00, de FACIAS și Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News