Data publicării:

Revoltă a elevilor înaintea începerii anului şcolar: Educaţia noastră nu e experimentul vostru!

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

"Educaţia noastră nu e experimentul vostru!", le transmite guvernanţilor Consiliul Naţional al Elevilor.

"Încă din luna aprilie a acestui an, Guvernul României a început să lanseze în spaţiul public promisiuni şi supoziţii cu privire la începerea anului şcolar 2020-2021. În ciuda acestui fapt, acum, la mai puţin de două săptămâni până la începerea cursurilor, statul român nu e nici pe departe pregătit pentru deschiderea anului şcolar.

Sarcina de a achiziţiona materiale de protecţie a fost pasată autorităţilor locale, urmând ca aceste achiziţii să fie decontate de la bugetul de stat. Perioada de depunere a cererilor de decontare începe, însă, în luna decembrie. Multe consilii locale nu au bugetul necesar pentru a realiza aceste achiziţii, iar acest fapt va determina apariţia discrepanţelor în ceea ce priveşte nivelul de siguranţă din diferite unităţi de învăţământ.

Mai mult, ţinând cont de faptul că şcolile din anumite localităţi vor începe cursurile exclusiv online, este imperios să atragem atenţia cu privire la dotarea cu dispozitive conectate la internet pentru elevi şi profesori, fapt care nu s-a întâmplat, în ciuda faptului că Legea 109/2020 prevede obligativitatea Executivului de a asigura infrastructura digitală necesară actului educaţional virtual, pentru orice elev sau profesor care solicită acest lucru. Procesul de achiziţie publică a celor 250.000 de tablete promise de către Guvernul României a fost tergiversat, iar acum, la mai puţin de două săptămâni până la debutul cursurilor, elevii care nu au avut acces la şcoala online pe durata stării de urgenţă vor fi privaţi din nou de acest drept", transmite Consiliul Naţional al Elevilor.

"Lipsă de pregătire a Guvernului pentru a deschide anul şcolar"



"Un alt factor ce denotă lipsa de pregătire a Guvernului pentru a deschide anul şcolar constă în incoerenţa în declaraţiile făcute de către autorităţi. Cu câteva zile în urmă, Consiliul Naţional al Elevilor a tras un semnal alarmă cu privire la iresponsabilitatea declaraţiilor vicepremierului Raluca Turcan şi premierului Ludovic Orban în legătură cu posibilitatea Guvernului de a asigura materiale de protecţie împotriva virusului, în discordanţă cu Ordonanţa de urgenţă ce prevedea alocarea a 50 milioane de euro pentru achiziţia acestor materiale. Mai mult, ţinând cont de faptul că multe unităţi de învăţământ sunt secţii de votare, este nevoie de o igienizare riguroasă a acestora după desfăşurarea procesului electoral, pe data de 27 septembrie, ţinând cont de fluxul mare de oameni care va lua parte la vot.

În cursul zilei de astăzi, miniştrii educaţiei şi sănătăţii au realizat o conferinţă de presă comună, în cadrul căreia au prezentat normele sanitare privind începerea anului şcolar. Am constatat, cu dezamăgire, faptul că în cadrul acestei conferinţe de presă nu au fost anunţate aspecte noi privind începerea cursurilor. Tot în acest fel au fost ignorate recomandările experţilor epidemiologi legate de distanţa minimă între elevi, cea de 1,5 metri, prin ordinul comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii ce prevede obligativitatea păstrării distanţei de 1 metru", se mai arată în comunicatul de presă.

"Astăzi, cei doi miniştri au făcut declaraţii de presă comune privind începerea cursurilor. Nu am aflat nimic nou, acelaşi discurs rigid, lipsit de substanţă. Conform calendarului prezentat de ministrul sănătăţii, şcolile vor avea la dispoziţie doar două zile să se pregătească pentru începerea anului şcolar. Materiale sanitare nu, distanţare nu, dispozitive nu. Autorităţile au ales, cu bună ştiinţă, să pună în pericol sănătatea elevilor din România.", a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel