Data publicării:

REVOCARE Kovesi, raport. Chirieac: Tudorel Toader ar putea DEMISIONA!

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat anunțul USR. Parlamentarii USR au anunțat că vor depune o moțiune simplă împotriva ministrului Tudorel Toader. Totodată, acesta a vorbit și despre situația lui Tudorel Toader în Guvern.

Parlamentarii USR sunt de părere că ministrul Justiției a încălcat principiul statului de drept și nu a avut motive juridice să ceară revocarea lui Kovesi.

Cei de la USR vor iniția o moțiune simplă și se alătură celor care cer demisia lui Tudorel Toader. Ei fac apel către toate partidele de opoziție să le susțină demersul. 

Totodată, premierul Dancilă spune că dacă președintele Klaus Iohannis o va chema la discuții va merge la Cotroceni. Însă premierul nu a dorit să comenteze decizia lui Tudorel Toader.

Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit la România TV despre inițiativa USR, dar și despre poziția premierului Viorica Dăncilă.

Moțiune USR

„Domnul Tudorel Toader, chiar dacă este independent politic, face parte dintr-un guvern numit Dăncilă. Șeful domnului Toader este doamna premier Viorica Dăncilă. Așa funcționează lucrurile.

Eu cred că doamna Dăncilă trebuie să citească raportul prezentat de ministrul Justiție și să ia o poziție. ”Da, sunt cutremurată de ceea ce spune dânsul acolo, că se încalcă Constituția” sau ”nu, nu sunt de acord cu raportul și ne desolidarizăm de ministrul Justiției”. Acesta e primul lucru care ar trebui făcut ca premier. Citește raportul, ți-l asumi în calitate de șef al Guvernului sau nu. Dacă ți-l asumi, ceri o întâlnire cu președintele țării, te duci la domnia sa, nici dânsul nu a citit raportul, abia ce a fost conferința de presă, și îi spui: ”domnule președinte, eu cred că e corect, aici, aici și aici”. Așa ar trebui să decurgă lucrurile în mod normal. Sigur, decizia finală o va avea președintele care poate lua o decizie și la anul pe vremea asta când expiră de drept mandatul doamnei Kovesi”, a precizat Bogdan Chirieac.

În legătură cu USR-ul, despre care eu nu cred nicio clipă că ar fi partidul sistemului, așa cum mai spun unii prin presă, dar eu nu am acestă impresie, dimpotrivă, are o reacție politică. De partid de opoziție. Depune o moțiune simplă. Și ei fără să fi citit raportul, pentru că nu au primit nici ei raportul.

Acesta este jocul Parlamentar. Dacă USR dorește o moțiune, să depună moțiune. Dacă li se alătură și PNL-ul și poate PMP-ul, pot depune și o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Nu-i o problemă. Trebuie să aibă un anumit număr de semnături, o treime din numărul total de parlamentari. Mai departe vedem dacă trece, aceasta e democrația. Dar nimeni nu poate să spună că e un atac la democrație că ministrul Justiției a prezentat un raport sau că USR-ul propune moțiune simplă sau PNL moțiune de cenzură. Nu, așa funcționează democrația”, a mai precizat Bogdan Chirieac.

[citeste si]

Tudorel Toader ar putea demisiona

Ulterior, Bogdan Chirieac a vorbit din nou despre faptul că premierul spunea că nu știe ce decizie a luat Tudorel Toader și că nu este de competența sa. Analistul politic a criticat atitudinea liderilor PSD, precizând că în aceste condiții Tudorel Toader ar putea chiar demisiona.

„Mi se pare total anormală (nr. - declarația Vioricăi Dăncilă). Nu vreau să o caracterizez cu mai multă duritate, cum ar fi cazul. Păi la ședința de machetă dumneavoastră nu discutați temele zilei? Guvernul României nu discută o temă atât de importantă cum este aceasta, modul în care s-au comis abuzuri în justiția din România? Vă întreb, dacă se dărâma un pod în România, premierul nu discută cu ministrul Transporturilor să-l întrebe ce s-a întâmplat acolo? Cum să nu discuți? Mi se pare de neacceptat acest lucru. Cred că premierul trebuie să dicute cu toți miniștrii, toate temele de importanță, în fiecare zi”, a mai precizat analistul politic.

Întrebat dacă această responsabilitate este pasată în brațele lui Tudorel Toader, Bogdan Chirieac a comentat ironic: „Eu mă aștept ca PSD-ul, poate chiar președintele PSD să declare mâine că dânsul nu a știut că ministrul Justiției a prezentat un raport. Mă aștept și la acest lucru să spună că era plecat, ocupat cu creșteri de pensii și salarii”.

„În opinia mea, în această situație, nu sunt departe de această atitudine, cred că profesorul Tudorel Toader, care a făcut istorie, ar putea demisiona. În mod evident nu mai are ce căuta acolo. Să aștepte vremuri mai bune, sunt convins că va mai intra și în alte guverne”, a concluzionat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel